Cuplurile care practică "sextingul" sunt mai satisfăcute sexual (studiu)

Persoanele care fac schimb de imagini cu caracter sexual explicit sau sugestiv pe telefoanele mobile au o viață sexuală mai împlinită, potrivit unui studiu prezentat la congresul din 2015 al Asociației Americane de Psihiatrie, care a avut loc la Toronto, la începutul lunii august, relatează AFP. Cunoscută sub numele de 'sexting', această practică este mult mai răspândită decât s-ar putea crede în rândul adulților și ar putea contribui la o mai bună comunicare și la un mai mare grad de intimitate între cei care trăiesc în cuplu, potrivit psihologilor americani.

'Aceste observații arată că există un raport strâns între sexting și nivelul de satisfacție sexuală într-o relație de cuplu", a declarat Emily Stasko, doctorand în psihologie clinică la universitatea Drexel din Philadelphia.

Cercetarea a fost efectuată pe baza unui sondaj pe internet pe un eșantion de 870 de americani, cu vârste cuprinse între 18 și 82 de ani. Mai mult de 80 % dintre cei intervievați au afirmat că au făcut sexting, iar trei sferturi dintre cei angajați într-o relație serioasă au asociat trimiterea de imagini obraznice de o mai mare satisfacție sexuală. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii