Cupolă de foc peste România: cod galben şi cod portocaliu de caniculă. Unde se vor resimţi peste 40 de grade | HARTĂ

Cupolă de foc peste România: cod galben şi cod portocaliu de caniculă. Unde se vor resimţi peste 40 de grade | HARTĂ

Valul de caniculă care a cuprins Europa afectează şi România, unde meteorologii avertizează că vor fi două zile fierbinţi, când vom resimţi temperaturi de peste 40 de grade.

Foto arhivă

Foto arhivă

Potrivit avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie , marţi sudul şi sud-estul ţării se află sub cod galben de caniculă, iar miercuri temperaturile cresc şi mai mult, fiind emis în plus un cod portocaliu, care afectează jumătate din ţară. Meteorologii spun că valorile resimţite vor depăşi 40 de grade Celsius .

Marţi, caniculă în jumătatea sudică

Codul galben valabil marţi vizează Banatul, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi mult mai mari decât cele obişnuite pentru mijlocul lunii iunie.

cod galben marti jpg

Astfel, maximele se vor situa în general între 32 și 35 de grade, dar se vor resimţi mai mult. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.

Nici noaptea nu scăpăm de căldură, va fi una tropicală, cu minime de aproximativ 20 de grade Celsius.

Miercuri, cod galben şi portocaliu în toată ţara

Miercuri, temperaturi ridicate pentru această perioadă se vor înregistra în toată ţara.

ANM a emis un cod galben de caniculă valabil pentru nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală. În aceste regiuni temperaturile maxime se vorîncadra în intervalul 32-35 de grade. La fel ca şi marţi, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.

cod portocaliu miercuri jpg

Tot miercuri, meteorologii anunţă că intră în vigoare un cod portocaliu de caniculă, care vizează Banatul, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei. Aici temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, dar, din cauza indicelui temperatură-umezeală, se vor resimţi peste 40 de grade Celsius.

Căldură mare şi în Bucureşti

Marți, în Capitală, disconfort termic se accentuează în orele amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în intervalul 33-35 de grade, iar cea minimă, între 17 şi 20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

Miercuri, din nou caniculă şi disconfort termic, cu maxime de 35-36 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Curtea de Justiție a UE a stabilit că salariile și pensiile magistraților din România trebuie să fie mari, dar corelate cu salariul mediu di…

2 „Trebuie dați afară cei angajați pe pile” / Un economist explică cum ar trebui aplicată reducerea cu 10% a anvelopei salariale la bugetari

3 CTP, radiografie la rece a situației din România: „Nu văd altă ieșire din toate astea decât falimentul de țară”

4 VIDEO O fostă judecătoare a provocat accidentul mortal din curtea unui spital din Băile Felix, după ce a încurcat pedalele

5 De citit... / De unde rezultă ce porcării se fac pe banii noștri...