Curtea de Apel Bucureşti ridică măsura carantinei în comuna Gornet (Prahova), însă nu acordă despăgubiri

Curtea de Apel Bucureşti ridică măsura carantinei în comuna Gornet (Prahova), însă nu acordă despăgubiri

Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, cererea autorităţilor locale din comuna Gornet, judeţul Prahova, de anulare a ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) privind intrarea în carantină a localităţii.

Pe de altă parte, judecătorii au respins cererea autorităţilor locale ca DSU să plătească daune de 4 milioane euro.

"Admite în parte cererea. Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII - a Contencios Administrativ şi Fiscal", se arată în hotărârea CAB.

Decizia instanţei nu este definitivă, însă este executorie.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, în data de 22 iulie, instituirea carantinei zonale în comuna Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în localitate au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens.

Pe 29 iulie, autorităţile locale din Gornet au atacat ordinul DSU în instanţă.

Iniţial, avocatul care reprezintă comuna Gornet, Bogdan Dumitru, a declarat că autorităţile locale cer despăgubiri în valoare de 500.000 euro de la DSU cu titlul de daune morale/daune interese, în condiţiile în care peste 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă pentru că nu au mai fost primite de către angajatori din alte localităţi, iar cetăţenii comunei nu sunt acceptaţi în magazine, farmacii şi alte locuri publice din comunele limitrofe, fiind total izolaţi şi chiar "apostrofaţi".

Avocatul a anunţat că majorează la 4 milioane euro despăgubirile cerute DSU.

Bogdan Dumitru le-a solicitat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să constate nelegalitatea hotărârii prin care s-a impus carantina în comună, el spunând că DSU a invocat, la emiterea ordinului, o hotărâre a autorităţilor judeţene care nu are legătură cu instituirea stării de carantină, ci cu "măsuri pentru eliminarea răspândirii pestei porcine".

El a reclamat faptul că DSP Prahova nu a efectuat niciodată o anchetă epidemiologică şi nu a existat niciun fel de colaborare între prefect şi autorităţile locale.

Pe 22 iulie, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet din judeţul Prahova.

Potrivit datelor transmise de Prefectura Prahova, măsura carantinei a fost instituită pentru 14 zile, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia răspândirii comunitare a noului coronavirus.

"În comuna Gornet există un trend crescător al cazurilor în ultimele 14 zile - au fost înregistrate 15 cazuri noi în perioada 8 - 20.07.2020; rata de infectare depăşeşte nivelul de 3 cazuri /1.000 de locuitori; cazurile sunt înregistrate în comunitate (nu există comunităţi închise); ponderea populaţiei cu vârsta de 65 de ani şi peste este similară în comună cu cea din restul judeţului; personalul de specialitate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, care efectuează anchetele epidemiologice, este depăşit de numărul de cazuri noi zilnice", susţinea atunci Prefectura Prahova. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…