Curtea Supremă anulează acordul de concediere Leroy Merlin, angajatul primește de trei ori mai mult

Un fost angajat al retailerului Leroy Merlin din Spania a obținut o victorie semnificativă în justiție, după ce Curtea Supremă a declarat ilegal un acord de încetare a contractului de muncă semnat în grabă, chiar în ziua concedierii. Decizia instanței a obligat compania să plătească despăgubiri de peste 64.000 de euro, o sumă de peste trei ori mai mare decât oferta inițială de 20.000 de euro refuzată de salariat. Această hotărâre subliniază importanța reflectării și consultării juridice în cazul acordurilor de separare, mai ales când acestea implică renunțarea la drepturi substanțiale.

Cazul aduce în prim-plan dezbaterea privind validitatea acordurilor compensatorii negociate și semnate sub presiunea momentului, în contextul unei concedieri. Hotărârea, emisă de Curtea Supremă de la Madrid la 10 iunie 2026, confirmă caracterul abuziv al concedierii și invalidează acordul de soluționare amiabilă pe motiv că a fost redactat ambiguu și semnat fără ca angajatul să aibă timp suficient de gândire sau de consultare.

Bani câștigați în instanță

Justiția i-a dat dreptate angajatului FOTO: Shutterstock

Contextul concedierii și refuzul inițial

Angajatul, care activa în cadrul companiei din 2006 și ocupa funcția de șef de departament din 2019, cu un salariu lunar de 3.396,95 EUR, a fost informat în septembrie 2021 despre decizia de concediere disciplinară. Motivele invocate de Leroy Merlin includeau abateri grave, precum lipsa de rigoare, nerespectarea termenelor de răspuns către clienți și dificultăți în gestionarea echipei sale.

Chiar în ziua notificării concedierii, compania i-a propus salariatului un acord amiabil, prin care recunoștea caracterul abuziv al concedierii și îi oferea o despăgubire de 20.000 de euro. Suma propusă era considerabil mai mică decât despăgubirea legală prevăzută pentru o concediere abuzivă. Cu toate acestea, în cadrul ședinței de conciliere ulterioare, lucrătorul a refuzat să semneze acordul, contestând validitatea acestuia și demarând acțiuni în justiție împotriva companiei, scrie Lindependant .

Parcursul legal și deciziile instanțelor

Inițial, Tribunalul Social din Tarragona a dat dreptate companiei, validând acordul semnat. Nemulțumit de hotărâre, angajatul a contestat decizia, apelând la Înalta Curte de Justiție din Catalonia, unde a obținut câștig de cauză. Instanța catalană a declarat acordul lipsit de valoare juridică, argumentând că termenii săi erau imprecisi și că stipulau renunțarea la orice drept de a iniția acțiuni în justiție. Prin urmare, a stabilit că concedierea a fost abuzivă și a impus companiei să aleagă între reangajarea salariatului și plata unei despăgubiri de 64.267,03 EUR.

Leroy Merlin a contestat la rândul său această decizie la Curtea Supremă. Însă, cea mai înaltă instanță a confirmat decizia anterioară a Înaltei Curți de Justiție din Catalonia și a respins apelul companiei. Argumentația Curții Supremă a vizat caracterul "confuz" al formulării acordului, care crea "obscuritate pentru lucrător" prin clauze care stipulau efecte imediate și condiționau plata despăgubirilor de declararea de către angajat, în ședința de conciliere, a acordului său cu "rezilierea contractului".

„Mai mult, scrisoarea de concediere și acordul amiabil au fost semnate în aceeași zi și la aceeași oră, fără nicio dovadă că lucrătorul a avut timp să reflecte, să se consulte sau să ceară consiliere cu privire la un document care implica renunțarea la aproape 40.000 de euro.”
NoticiasTrabajo

Astfel, decizia definitivă a Curții Supremă validează victoria angajatului și confirmă obligația Leroy Merlin de a plăti despăgubirile substanțiale stabilite de instanța catalană.

Explorează subiectele:

Concediere abuzivăLeroy MerlinCurtea Supremă Spania


Citește și:

populare
astăzi

1 Taxa europeană pe carbon / un șofer de Dacia Logan ar putea plăti 800 de lei în plus anual

2 Recoltă abundentă de roșii / Iulie, luna crucială pentru fructe coapte toată vara

3 Așa o fi?

4 Ciutacu și alți trei „dăunători” RTV, condamnați la daune-record pentru dezinformări

5 Așa o fi? / Apropo, voi cât cheltuiți într-o lună?