Custodele Coroanei, către români: Vă mulţumesc pentru forţa iubirii voastre şi pentru ataşamentul arătat Regelui

Custodele Coroanei, principesa Margareta, mulţumeşte românilor pentru "ataşamentul fără pereche" pe care l-au arătat faţă de regele Mihai şi promite că principiile şi sentimentele acestuia vor călăuzi în continuare Familia Regală a României.

"Adresez tuturor recunoscătoare mulţumiri pentru cuvintele alese, pentru afecţiunea şi gândurile pline de compasiune pe care le-aţi arătat, cu trista ocazie a trecerii la cele veşnice a tatălui meu. Regele Mihai a fost un tată minunat, un model de moralitate şi un stâlp al istoriei contemporane a ţării noastre. Loial, drept şi generos, Regele a dovedit un angajament neclintit faţă de Naţiune şi Coroană. Am fost cu toţii în aceste zile în comuniune, mândri, îndureraţi şi înălţaţi sufleteşte. Aceleaşi principii şi sentimente ca ale tatălui meu vor călăuzi, de acum înainte, Familia Regală a României", afirmă Custodele Coroanei române, într-un mesaj transmis, marţi, AGERPRES, de Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale.

Principesa Margareta consideră că aceste ultime zile "de jale" vor rămâne în istoria contemporană datorită ataşamentului arătat de români faţă de regele Mihai.

"Vă mulţumesc pentru forţa iubirii voastre şi pentru ataşamentul fără pereche pe care l-aţi arătat Regelui nostru, în ultimele sale zile pe pământ. Datorită vouă, aceste ultime zile de jale vor rămâne în istoria contemporană", se mai arată în mesajul Custodelui Coroanei române. AGERPRES


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

3 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

4 România, lăsată fără apărare în fața noului val de COVID: acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății

5 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea