CUTREMUR! Guvernul declanșează DEPARAZITAREA! Un singur salariat la stat în locul a doi care părăsesc sistemul!

Risc Seismic

Anunț bombă! Se declanșează deparazitarea sistemului de stat! Guvernul analizează posibilitatea implementării principiului potrivit căruia, la fiecare doi angajați la stat care pleacă din sistem, să fie angajat unul singur, a declarat, duminică, vicepremierul Costin Borc, în emisiunea "În fața ta" de la Digi 24.

Întrebat dacă sunt prea mulți angajați în acest moment la stat, Borc a răspuns: "O părere proprie: da. Nu sunt un specialist în administrație publică, însă oamenii cu care ne întâlnim în discuții, experți în administrație, spun că, totuși, din punctul de vedere al administrației, față de alte țări nu o ducem foarte bine".

Potrivit lui Borc, cu ocazia discuțiilor pe marginea legii salarizării sectorului bugetar, a propus și implementarea principiului "doi la unu", după modelul francez.

"Am propus (principiul "doi la unu" — n.r.) în Guvern în discuțiile pe legea salarizării. Este un principiu care este acceptat de colegi. Nu vreau să-mi arog această idee, pentru că este o idee pe care am văzut-o în Franța, era ideea de a diminua administrația într-un mod simplu și corect și a nu face niște valuri de disponibilizări. Fiecare doi funcționari care ies la pensie sau ies din sistem să fie înlocuiți prin unul", a explicat vicepremierul.

El a subliniat că, totuși, această măsură trebuie implementată cu mare atenție și nu trebuie să afecteze unele sectoare precum învățământul, sistemul sanitar, sistemul asistenței de stat sau sistemul de probațiune.

Întrebat dacă premierul Dacian Cioloș susține această idee, Borc a răspuns: "Cred că da".

"Probabil va exista un act normativ, nu știu cum poate concretiza acest lucru. Ca principiu, eu personal îl susțin și cred că este un principiu corect. Trebuie făcut însă încet", a adăugat oficialul guvernamental. 

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…