CUTREMUR/Fostul șef de la „Doi ș'un sfert” URMĂRIT PENAL pentru DETURNARE de fonduri!

CUTREMUR/Fostul șef de la „Doi ș'un sfert” URMĂRIT PENAL pentru DETURNARE de fonduri!

Risc Seismic

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
NICOLAE GHEORGHE, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- două infracțiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată (11 acte materiale),

PAVEL GABRIEL NICOLAE, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

IACOB MARIAN DĂNUȚ, comisar șef, la data faptei șef al Diviziunii Administrative în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), cu privire la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (3 acte materiale),
ZĂRNICĂ NELU, chestor principal de poliție, la data faptei adjunct al șefului Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) cu rang de subsecretar de stat, cu privire la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale).

Potrivit ordonanței prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții anterior menționați, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În vara anului 2015, suspecții Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă și Pavel Gabriel-Nicolae, șef al serviciului juridic, prin întocmirea documentației aferente, au contribuit la achiziționarea unor bunuri din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, fără ca acestea să fie folosite la acest tip de activități.
Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea bunurilor din fondurile operative, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penala a infracțiunilor de corupție.
Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar D.I.P.I. a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinația legală a fondurilor operative.
În perioada 21 august – octombrie 2015, suspectul Nicolae Gheorghe, în aceeași calitate, a schimbat destinația folosinței bunurilor respective, achiziționate în modalitatea de mai sus.
În perioada 2014 - 2015, suspectul Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat și ordonator de credite în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația sumei de 238.173,47 lei, alocată instituției pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției, care nu au fost circumscrise activităților, acțiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.
În aceeași manieră au procedat cu suma totală de 14.353,51 lei și suspecții Zărnică Nelu și Iacob Marian-Dănuț, în calitate de ordonatori de credite în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Suspecților Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Iacob Marian Dănuț și Zărnică Nelu li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

UPDATE: La plecare din sediul DNA unde a aflat acuzațiile, fostul șef al Doi și-un sfert a spus doar că ”Este o cercetare în curs”.

 UPDATE: Potrivit unor surse judiciare Nicolae Gheorghe, fostul șef al DGIPI va fi pus sub acuzare pentru abuz în serviciu.

Procurorii DNA intră în forță în lumea serviciilor secrete. Fostul șef al celebrei "doi şi-un sfert" (DGIPI - Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a MAI), Nicolae Gheorghe, este audiat la această oră de procurorii anticorupție. Practic DNA dă prima lovitură majoră în lumea serviciilor de informatii. 

Gheorghe Nicolae a fost numit sef DGIPI in 2014, printr-o decizie a premierului de la acel moment, Victor Ponta.

Citiți și EXPLOZIV/CULISELE DECAPITĂRII „Doi ș’un sfert”!

Potrivit informațiilor noastre această este deja faza cercetării pentru că în prealabil de la DGIPI au fost ridicate deja mai multe documente. 

Citește și CUTREMUR/Începe MĂCELUL FINAL!

Rareş Văduva a fost numit în funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş, publicată miercuri în Monitorul Oficial. 

Tot în Monitorul Oficial, au fost publicate miercuri şi deciziile privind eliberarea lui Nicolae Gheorghe şi a lui Nelu Zămică din funcţia de secretar de stat şi, respectiv, de subsecretar de stat, deţinute de cei doi în cadrul aceluiaşi Departament al MAI.

Din poziţia de şef al serviciului de informaţii al MAI, Nicolae Gheorghe nu a făcut nimic pentru a împiedica abuzul în serviciu de care DNA îl acuză pe Gabriel Oprea, cu privire la coloanele oficiale.


Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...