„D-ăștia bat la bax”/Bebino zice că nu-i interlop, ci un bun sportiv și-i amenință pe frații Nebunu

„D-ăștia bat la bax”/Bebino zice că nu-i interlop, ci un bun sportiv și-i amenință pe frații Nebunu

După arestarea lui Mircea Băluș, zis Nebunu, în Italia, fratele acestuia, Vali Nebunu i-a transmis un mesaj cu amenințări interlopului Bebino, acuzându-l că el a informat poliția despre locul în care se afla Mircea. Bebino, care e sub control judiciar, le-a răspuns celor doi.

 

Lumea interlopă din Capitală este din nou în fierbere după ce Mircea Nebunu a fost arestat în Italia, acolo unde se ascundea pentru a nu ispăși o pedeapsă de un an și o lună de închisoare pentru conducere cu permis fals de Ucraina.

Fratele său, Vali Nebunu, este și el urmărit pentru executarea unei pedepse de trei ani și șase luni pentru trecerea frauduloasă a fontierei de stat, dar asta nu l-a oprit să facă un live în care să-i transmită lui Bebino că-l va nenoroci pentru că l-ar fi turnat pe fratele lui, potrivit Newsweek. 

Interlopul Marius Alecu, zis Bebino, celebru după bătaia din Tei de anul trecut, în care a rămas fără două degete, a susținut și el, acum câteva luni, când a fost arestat din nou, că Mircea Nebunu l-ar fi băgat la închisoare. 

Bebino: Interlopi d-ăștia bat la bax

După amenințările lui Vali Nebunu, Bebino a făcut și el un live în care i-a amenințat pe cei doi frați.

"În primul rând eu nu mă consider interlop, eu mă consider un bun sportiv. Dar interlopi ca Mircea și Vali Nebunu bat toată ziua. Bat la bax, bat câte 300 de interlopi d-ăștia pe zi. 

Băi Vali Nebunu, tu ești o slugă, o zdreanță care ai făcut numai d-astea pă internet, m-ai înțeles? Voi știți să lătrați decât pă internet. 

Mie nu-m face plăcere să stau pă internet, să înjur să d-astea. Băi, tu ți-ai vândut mașina să-ți ie costum la nuntă și nici măcar tort n-ai avut. 

Voi ați făcut doar certuri din astea pă internet. Cum puteți să vorbiți voi că mă caută toată lumea, că vrea lumea capul meu, când voi sunteți certați cu tot orașul? Ca să îmbârligați lumea? 

Bă, în primul rând mie nu mi-e frică de nimeni. Care are ceva cu mine, să iasă și mă duc oriunde în lumea asta. 

Eu nu v-am văzut pe voi niciodată prin cartier pentru că vă terorizam. Tata văa terorizat toată viața voastră. Voi ați fost săgețile la Clanul Sportivilor. Voi nu m-ați inventat pe mine, n-ați avut cum să mă inventați pe mine. Eu nu sunt interlop, eu mă consider doar un bun sportiv. 

N-am cum să ies eu cu săgețile alea care au telefonul pe mod favorit cu 112. SUnteți proș l cap?

Veniți voi, mă, capii. Eu am poze cu voi când arătați cu degetul spre mine, am declarații, am tot. Și tot voi faceți live-uri și spuneți că nu vă e frică de mine?

Păi chiar așa, ați luat-o razna? Nu-i arde mie, dar o să vă spun toată povestea voastră odată și-odată.

Asociați-vă cât vreți voi, că vă bat", le-a transmis Bebino fraților Mircea și Vali Nebunu. 

De ce se ceartă Bebino cu Mircea și Vali Nebunu

Mircea Nebunu a fost condamnat cu executare, luna trecută, pentru conducere fără permis întrucât era eliberat condiționat după o condamnare de 9 ani din care nu executase decât o zi. El era însî fugit din țară dinaintea pronunțării sentinței.

Acum, după ce a fost arestat, fratele său, Vali Nebunu, fugit și el din țară pentru a nu executa o pedeapsă cu închisoarea, i-a acuzat pe Bebino că el ar fi dat informații polițiștilor despre locul în care se afla Mircea Nebunu și i-a transmis că îi se vor zdrobi oasele „cu fier forjat din ăla striat”. În plus, Valentin Băluș l-a mai amenințat pe cel supranumit și „King Kong” din Berceni că a fost deja căutat, dar că nu a fost găsit.

Măcelul lui Bebino

O încăierare între membrii Clanului Spotivilor și o grupare rivală s-a lăsat cu înjunghierea lui Bebino după un atac condus de interlopul Cezar Petcu, zis Joe, în ianuarie 2020.

Bebino a fost la un pas de moarte pentru că suferise mai multe răni grave. El a rămas, de altfel, fără două degete care i-au fost amputate cu sabia. 

Bebino şi doi membri ai unui clan rival, Cezar Roberto Petcu, zis Joe şi Constantin Mohamed Ionescu, au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor.

Bebino ar fi scos cuțitul și i-ar fi tăiat gâtul lui Florin Împușcatu, unul dintre adversari. Ulterior, a fost tăiat, la rândul său, pe tot corpul, pierzându-și inclusiv două degete. Tot atunci, Marian Romeo Mitică, zis Chioru, care îl însoțea pe Bebino, a reușit să scape cu fuga.

Bebino și alți doi interlopi au fost săltați din nou în luna august a acestui an după ce o persoană a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost amenințată și autoturismul i-a fost avariat, în încercarea de a o determina să ofere, în fața instanței, declarații mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

Bebino este acuzat că a încercat să influențeze, cu forța, un martor din dosarul de tentativă de omor în care este judecat. 

Judecătoria Sectorului 4 a dispus de curând punerea în libertate a lui Bebino sub cotrol judiciar. Tot sub control judiciar se află și presupușii complici ai acestuia, Marian Ionuț Petre și Robert Cristian Giurgiu. 

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Fosta țiitoare a lui Dragnea s-a combinat cu fostul patron de la Sensiblu

2 VIDEO Priviți, soldații ucraineni folosesc obuzierele italiene FH70, dar trag cu muniție produsă în Finlanda!

3 ULTIMA ORĂ E disperare mare! / Rusia scoate din depozitele armatei și prima generaţie a lui T-80!

4 VIDEO „Nu mai are fiere, splină, o parte din ficat, coastele i-au pătruns în plămâni” / Patru polițiști de la SAS, reținuți după ce au bătut un bărbat c…

5 Hopa! Soldații ruși și-au creat pe Telegram o „scorbură” pe care Kremlinul nu o poate controla