Daimler a decis să nu mai trimită e-mailuri angajaţilor atunci când aceştia se află în concediu

Producătorul german de automobile Daimler a decis ca anagajaţii să nu mai primească e-mailuri pe adresa de serviciu atunci când sunt în concediu, considerând că munca nu trebuie să ocupe din timpul dedicat familiei, relatează CNBC.

Daimler a decis să nu mai trimită e-mailuri angajaţilor atunci când aceştia se află în concediu

Cei 100.000 de angajaţi ai Daimler pot alege ca toate e-mailurile trimise pe adresele lor de serviciu să fie şterse automat, fără ca acestea să mai ajungă în căsuţa de e-mail.

Directorul Departamentului de Resurse Umane al companiei, Wilfried Porth, a explicat că angajaţii nu ar trebui să citească e-mailuri legate de serviciu atunci cînd sunt în vacanţă, ci să folosească timpul pentru a se relaxa.

"Având această opţiune de a nu primi mesaje atât timp cât sunt în concediu, angajaţii nu se întorc la serviciu cu o listă lungă de e-mailuri necitite, ceea ce reprezintă o uşurare emoţională pentru ei", a adăugat el.

De cealaltă parte, expeditorul primeşte un mesaj prin care este înştiinţat că e-mailul său nu a ajuns la destinaţie, precum şi o listă cu alte persoane disponibile cărora li se poate adresa.

Decizia companiei Daimler nu este unică în Germania. De exemplu, în 2011, Volkswagen a decis ca unii dintre anagajaţii săi să nu mai primească e-mailuri pe telefoanele de serviciu atunci când nu sunt în timpul programului de lucru.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Cine este românca Corina Tarniță, profesoara de la Princeton menționată în documentele Epstein

2 Așa o fi?

3 Căsătorită, fosta tenismenă de elită și-a făcut publică relația amoroasă cu soțul celei mai bune prietene. „Totul a ieșit la iveală. Așa ceva nu se fa…

4 Savanții care au descifrat secretul longevității. „Moș Maftei, la 147 de ani, era viguros și drept ca un stâlp”

5 „Să nu ne mire ce va urma”. Un analist explică criza profundă de încredere în instituțiile politice. Parlamentul, la cote minime