Dâmboviţa: Reţinut după un scandal în trafic în care o persoană a fost înjunghiată cu un cuţit

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, după ce a fost implicat într-un scandal în trafic în localitatea dâmboviţeană Răcari şi a tăiat cu cuţitul o persoană, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

În scandal au fost implicate trei persoane, iar două dintre ele au ajuns la spital.

''Astăzi, 4 iunie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În sarcina acestuia s-a reţinut că, la data de 2 iunie a.c., ar fi agresat fizic un alt tânăr. Victima au fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, rămânând internată. De asemenea, bănuitul ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică'', se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Conform unor surse judiciare, două maşini s-au şicanat în trafic, după care au oprit, iar cei care se aflau în autovehicule s-au luat la bătaie.

În cursul zilei de marţi, tânărul de 19 ani va fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea de măsuri preventive. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal