Dana Gîrbovan: Este imperativ ca protocolul dintre SRI şi Ministerul Public să fie declasificat şi publicat de îndată

Dana Gîrbovan: Este imperativ ca protocolul dintre SRI şi Ministerul Public să fie declasificat şi publicat de îndată

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, consideră că este "imperativ" ca protocolul dintre SRI şi Ministerul Public să fie declasificat şi publicat de îndată.

"Faptul că tot mai multe voci cer declasificarea protocolului din 2009 semnat între SRI şi Ministerul Public este un demers pozitiv şi necesar pentru refacerea încrederii în justiţie. Reamintesc că sunt deja trei ani de când eforturile UNJR pentru declasificarea oricăror acte secrete ce vizează justiţia au rămas fără nici un răspuns pozitiv de la autorităţi. De la nenumărate declaraţii publice şi interviuri pe aceasta temă, la demersuri oficiale către autorităţile române şi europene, ajungând până la acţiuni în justiţie, UNJR a făcut absolut tot ce a depins de noi, în limitele competenţelor pe care le avem, pentru a lămuri această chestiune extrem de importantă pentru independenţa justiţiei din România", a scris Gîrbovan duminică pe pagina sa de Facebook.

Ea susţine că "este obligaţia fiecărei persoane publice cu atribuţii în domeniu să lămurească acest episod spinos, ce a afectat, în toţi aceşti ani, în mod negativ justiţia".

"Publicarea acestor protocoale este obligaţia pe care aceşti oficiali o au atât faţă de fiecare cetăţean al acestei ţări, cât şi faţă de Constituţie, pe care au jurat să o respecte (...) Reamintesc doar că protocolul din 2009 dintre SRI şi Ministerul Public, secret în acest moment, s-a făcut în baza unei hotărâri a CSAT din 2005, care e tot secretă. Prin aceste acte secrete s-a adăugat la lege şi în contra legii, dându-li-se agenţilor SRI atribuţii să facă 'echipe mixte' cu procurori şi acte de urmărire penală, ceea ce prin lege SRI-ul avea interzis să facă", a adăugat Gîrbovan.

Preşedintele UNJR menţionează că desecretizarea protocolului dintre SRI şi Ministerul Public este necesar pentru "recâştigarea încrederii românilor în justiţie şi serviciile de informaţii".

"Altfel spus, în România membră UE, cu un Mecanism de Verificare şi Cooperare (MCV) mult clamat, în cadrul căruia este anual "evaluată" justiţia din România, a fost semnat un protocol secret între organe de urmărire penală şi servicii de informaţii, prin care acestea din urmă au fost implicate în acte specifice de cercetare penală, în contra unei legi în vigoare care le interzicea exact acest lucru. Pentru clarificarea tuturor acestor probleme şi pentru ca atât justiţia, cât şi serviciile de informaţii, să poată începe procesul de recâştigare a încrederii românilor, este imperativ ca protocolul dintre SRI şi Ministerul Public să fie declasificat şi publicat de către cei care l-au semnat", a mai scris Gîrbovan în mesajul postat.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat vineri că va solicita, luni, desecretizarea de către Ministerul Public - DNA a protocoalelor încheiate cu SRI. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit... / „Știu că acest text va deranja, vor exista reacții mânioase din partea rețelei de ONG-uri”

2 Voi ați citit ce s-a întâmplat zilele ăstea în Ucraina? / „Având în vedere anchetele organismelor noastre anticorupție, un abonament la Netflix este o r…

3 VIDEO Explozie uriașă în regiunea Moscova după un atac al Ucrainei

4 Român, șocat de diferențele de prețuri între România și Bulgaria: „Noi ne-am tâmpit de tot”

5 Teorii ale conspirației în Rusia după ce rușii care se întorc în țară nu mai pot să-și folosească telefoanele 24 de ore