Dăncilă despre softul de la europarlamentare: La prezidenţiale trebuie să avem o alternativă, pentru a nu exista suspiciuni

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că pentru alegerile prezidenţiale din această toamnă trebuie să existe "o altă alternativă" la sistemul informatic gestionat de STS folosit la europarlamentare şi, de asemenea, să existe o numărătoare paralelă.

"După cum ştiţi, există o comisie parlamentară care va analiza acest lucru. Este adevărat, am văzut că în spaţiul public au apărut multe semne de întrebare, multe dintre ele la care nu găsim o explicaţie, ceea ce va conduce la analiza acestui lucru şi cred eu că pentru a nu exista suspiciuni la alegerile prezidenţiale trebuie să avem o altă alternativă", a afirmat Dăncilă, la DC News, întrebată dacă softul pentru alegerile prezidenţiale va fi derulat tot de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, aşa cum s-a întâmplat la scrutinul pentru Parlamentul European din 26 mai.

Ea a adăugat că la alegerile prezidenţiale va exista "în mod sigur" şi numărătoare paralelă. "Atunci când există numărătoarea paralelă poţi să demonstrezi anumite lucruri care ţi se par incorecte", a explicat prim-ministrul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Controversă la vârf pe tema Neptun Deep: Aurescu și Nicolescu se contrazic cu hărțile pe masă