Dăncilă, Firea, Carmen Dan, Olguţa Vasilescu şi Irina Tănase, chemate în instanţă în procesul cu TNR

Premierul Viorica Dăncilă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, au fost citate vineri la Tribunalul Bucureşti, pentru a da declaraţii în procesul în care acestea cer daune jurnaliştilor de la publicaţia Times New Roman.

La primul termen al procesului, din 28 septembrie, judecătorul care se ocupă de acest caz a hotărât ca reclamantele să fie citate pentru data de 26 octombrie, pentru a li se lua un interogatoriu.

Pe 30 martie, Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Carmen Dan, Lia Olguţa Vasilescu şi Irina Tănase au dat în judecată firma Infant Media SRL, care administrează publicaţia Times New Roman, pe administratorul firmei, Alexandru Dona, pe redactorul-şef al acesteia, Călin Petrar, şi pe redactorul Ovidiu Eftime.

Reclamantele susţin că prin publicarea unui articol în data de 12 martie le-au fost afectate grav reputaţia şi demnitatea iar distribuirea acestuia în mediu online a generat "comentarii şi vulgarităţi".

Pe 25 aprilie, CNCD a decis că articolul postat pe pagina de internet www.timesnewroman.ro în data de 12 martie, prin care se creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa femeilor membre PSD, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al acestora, conform art. 2, alin.1. şi art 15. din OG 137/2000, republicată.

CNCD a aplicat atunci o amendă contravenţională de 5.000 lei firmei Infant Media SRL, care administrează publicaţia, 5.000 lei pentru autorul articolului, 3.000 lei pentru editorul-şef şi 3.000 lei pentru administratorul Infant Media SRL. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

2 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

3 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

4 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

5 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor