Daniel Constantin a părăsit lucrările Delegației Permanente ALDE și denunță reuniunea ca fiind nestatutară

Copreședintele ALDE Daniel Constantin a părăsit lucrările Delegației Permanente, însoțit de un grup de membri ai partidului, și denunță reuniunea ca fiind nestatutară.

Majoritatea celor care s-au aflat alături de Constantin sunt foști membri ai Partidului Conservator.

Delegația Permanentă Națională a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) s-a reunit duminică, la Palatul Parlamentului, principala temă ar trebui să fie dezbătută fiind data congresului extraordinar pentru alegerea președintele unic al formațiunii politice.

În timp ce Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat că ar dori organizarea cât mai rapidă a unui congres, Daniel Constantin a susținut că organizarea unui congres ar trebui făcută în toamnă.

Potrivit lui Daniel Constantin, un congres ALDE nu se poate organiza în următoarele trei — patru luni de zile, pentru că ar trebui aplicat principiul democratic al alegerilor de jos în sus.

"Trebuie să avem un congres în perioada imediat următoare. Sigur că se vorbește în ultimul timp mai mult de congres, nu că aceasta ar fi principala problemă sau dispută între mine și dl Tăriceanu, cineva din interiorul partidului, probabil că a considerat că, după disputele pe care le-am avut în ianuarie, congresul ar rezolva problema. Eu cred — și agreasem cu dl Tăriceanu, într-adevăr — să facem congres în prima parte a anului, dar într-un mod democratic. N-aș vrea ca ALDE să se transforme, ca alte partide în care decizia se ia la nivel central, de un singur om sau de un grup de oameni din jurul președintelui. Vreau să fie, totuși, o participare, pentru că asta a fost până la urmă marea problemă — modalitatea în care se iau decizii. Nu știu dacă am avut trei ședințe de la începutul anului și până acum. Sigur, în momentul în care nu avem ședințe în momentul în care oamenii din teritoriu nu sunt consultați, atunci apar probleme. Îmi doresc să avem congres cât mai repede, dar în mod realist, nu cred că congresul se poate organiza în următoarele trei patru luni de zile", a declarat Constantin pe 10 martie.

Călin Popescu-Tăriceanu susținea un congres după Paști.

"În legătură cu congresul, nu avem nicio divergență, din două motive. Primul motiv este că în statutul pe care noi îl avem în momentul de față, pe care l-am aprobat la precedentul congres, am hotărât că după alegerile parlamentare se organizează imediat un congres la nivelul partidului. În al doilea rând, am avut și o discuție politică cu domnul Daniel Constantin, înainte de Anul Nou. Nu știu dacă între timp și-a schimbat punctul de vedere, nu mi-a transmis acest lucru. Deci, având în vedere aceste două chestiuni, cel mai probabil după Paști vom organiza congresul. În momentul de față, sunt o serie de organizații care au solicitat acest lucru în organismele statutare", a declarat pe 6 martie Tăriceanu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Sub conducerea lui Grindeanu, partidul se duce în cap” / Un primar PSD își anunță demisia

2 Mitropolitul Basarabiei a demisionat după apariția unor imagini în care ar întreține relații sexuale cu un bărbat

3 De ce evită Casa Albă un răspuns direct după cel mai grav incident din România? Explicațiile analiștilor privind strategia administrației Trump

4 Descoperire majoră în oncologie: amivantamab, tratamentul care a făcut să dispară complet unele tumori, disponibil și la noi în țară

5 Cum și-a construit Radu Mazăre resortul de 1,5 milioane de euro din Madagascar: O provocare mai mare decât cele trei mandate din Constanța