Daniel Siad, unul din „furnizorii” de tinere al lui Epstein a fost găsit mort la Paris. Legătura cu cazul Michele

Daniel Siad, agent de casting pentru modele acuzat că îi furniza tinere pedofilulului american Jeffrey Epstein, a fost găsit mort luni seara la domiciliul său din apropierea Parisului, a anunțat miercuri Parchetul din Nanterre, confirmând o informație publicată de ziarul francez „Le Parisien”.

„Luni seara a fost deschisă o anchetă pentru stabilirea cauzelor decesului, în urma descoperirii” cadavrului său în „vila” sa din Colombes (vestul Parisului), a precizat parchetul, potrivit AFP.

Vizat de mai multe plângeri, în special pentru viol, franco-suedezul Daniel Siad făcea obiectul unei anchete la Paris, încredințată biroului specializat în combaterea traficului de persoane. El nega aceste acuzații.

O tânără pe care i-o recomanda lui Epstein a dispărut în 2015

Numele lui apare în multe locuri în dosarele Epstein, în e-mailuri în care îi trimitea acestuiaa Epstein fotografii cu femei, însoțite de măsurile lor corporale, lăudându-le frumusețea.

Potrivit revistei „Der Spiegel”, Siad i-a trimis lui Epstein, în februarie 2014, fotografii cu o tânără germană, Michele care a dispărut în 2015, la vârsta de 22 de ani.

Stein îi sugera pedofilului american să-i cumpere un bilet de avion și îi spunea: „O să o adori”.

Michele își dorea o carieră de manechină când și-a părăsit familia, care nu știe nici până astăzi ce s-a întâmplat cu ea.

Conform unei anchete de luna trecută a săptămânalului „Spiegel” și a postului public de televiziune ZDF, tânăra ținea regulat legătura cu agentul de origine suedeză Daniel Siad, acuzat că ar fi lucrat ca intermediar pentru Jeffrey Epstein.

Acuzat de viol de o fostă manechină suedeză

Prima plângere de viol împotriva lui Siad a fost depusă pe 10 februarie anul acesta de o fostă manechină suedeză, Ebba P. Karlsson.

Femeia, acum în vârstă de 50 de ani, nu îi cunoștea identitatea înainte de a-l recunoaște în arhivele declasificate legate de Jeffrey Epstein – unde Daniel Siad este menționat în peste o mie de documente.

În plângerea sa, ea l-a acuzat pe Daniel Siad că a violat-o când avea 20 de ani și că apoi a exploatat-o sexual, prezentând-o lui Gérald Marie, fostul director al prestigioasei agenții de modele Elite, pe care îl acuză de un alt viol.

În 2022, agentul de modele Jean-Luc Brunel, apropiat al lui Jeffrey Epstein, s-a sinucis în arest după ce fusese pus sub acuzare pentru violuri asupra minorelor și hărțuire sexuală. În 2019, Jeffrey Epstein, arestat în Statele Unite pentru exploatarea sexuală a minorelor și asociere în scopul comiterii de infracțiuni, a fost găsit spânzurat în celula sa.


Citește și:

populare
astăzi

1 Revolta unei românce după o experiență la all inclusive în Bulgaria / „Chiar dacă suntem români, nu înseamnă că suntem porci”

2 Înfrângere surprinzătoare pentru o componentă a „trupei Savonea”

3 Uite o informație care merită reținută...

4 Ce se întâmplă oare? / Semnal de alarmă la Dacia după vizita șefului Renault în România

5 Procurorii europeni, descinderi la CJ Ilfov și spital: vizate fonduri PNRR de 4 milioane €