„Gigantopithecus blacki”, un văr direct al urangutanului, a dispărut acum aproximativ 250.000 de ani, victimă a schimbărilor climatice. Acest animal avea trei metri înălțime, și 250 kg.

Gigantopithecus/FOTO: Wikipedia

Niciun alt primat nu a atins vreodată asemenea dimensiuni, scrie Le Monde .

În 1935, cercetătorul german Gustav von Koenigswald l-a numit Gigantopithecus blacki. Misterul față de dispariția acestei specii este dat, în primul rând, de raritatea extremă a fosilelor descoperite de la primul dinte găsit de un farmacist chinez la începutul secolului XX.

În total, s-au descoperit aproximativ 100 de dinți și patru mandibule parțiale, dar niciun craniu și niciun corp. Yingqi Zhang, de la Institutul de Paleontologie din Beijing, a cercetat sute de peșteri în sudul Chinei în ultimii 10 ani, fără rezultat.

Reconstituirea mandibulei speciei Gigantopithecus/FOTO: Wikipedia

De asemenea, în 2020 problema arborelui genetic a fost clarificată: Giganto este un văr direct al lui Pongo, cunoscut sub numele comun de urangutan.

Strămoșul nostru comun datează de acum 15 milioane de ani.

Un al treilea mister care a urmărit animalul a fost dezvășuit de Yingqi Zhang și colegii săi din cinci instituții australiene în 2024, în revista Nature.

„De ce a dispărut, când toate celelalte maimuțe mari au supraviețuit?”, a întrebat Kira Westaway, specialistă în datarea sedimentelor la Universitatea Macquarie din Sydney.

Pentru a răspunde, echipa de cercetători a aplicat nu mai puțin de cinci tehnici de datare diferite, atât asupra dinților găsiți în peșteri, cât și asupra sedimentelor înconjurătoare. Au fost investigate 22 de peșteri.

Rezultatul este o cronologie aproximativă, de la apariția gigantopithecusului acum circa 2,2 milioane de ani, până la dispariția sa acum aproximativ 250.000 de ani. O teorie conform căreia oamenii ar fi fost responsabili de extincția gigantului a fost infirmată: la acel moment, niciun Homo nu apăruse încă în Asia.

Gigantopithecus blacki, un văr direct al urangutanului, a dispărut din cauza schimbărilor climatice. Acum circa 700.000 de ani, Asia de Sud a trecut de la un climat umed constant la unul sezonier, cu perioade secetoase și musonice.

Incapabil să se cațere în copaci, gigantopithecus s-a hrănit cu scoarță și ramuri, iar populația sa a scăzut treptat până la dispariție. Lecția: chiar cei mai puternici pot fi vulnerabili, iar înțelegerea factorilor de supraviețuire ai speciilor poate ajuta la protejarea marilor maimuțe actuale.