De ce Europa nu ar putea lupta singură fără SUA. Adevărul din spatele „autonomiei strategice”, explicat de un general NATO

Într-o analiză pentru „Adevărul”, generalul (r) Alexandru Grumaz explică, pe înțelesul tuturor, de ce Uniunea Europeană și România nu pot sta singure pe propriile picioare în plan militar. De la intelligence și logistică strategică, până la comandă, control și tehnologie critică, Europa depinde de „multiplicatori de forță” furnizați aproape exclusiv de SUA, fără care superioritatea numerică sau financiară devine irelevantă pe câmpul de luptă.

Tot mai mulți analiști politici vorbesc despre autonomia strategică, despre un NATO european sau pur și simplu despre o armată europeană, precum și despre independența Uniunii Europene de SUA, dar nimeni nu a explicat de ce acest lucru nu a fost realizat până acum și, mai ales, de ce nu e realizabil în următoarele decenii. Indiferent de ambițiile europenilor, ei vor trebui să construiască de la zero anumite domenii militare, acolo unde azi sunt complet inexistenți și depind 100% de SUA.

Principalele domenii în care România și UE sunt complet dependente de Statele Unite ale Americii în plan militar sunt explicate, într-o analiză pentru „Adevărul”, pe înțelesul oricui, de generalul (r) Alexandru Grumaz.

De ce suntem neajutorați fără americani

Din start, generalul punctează că dependențele europenilor merg chiar și dincolo de efectivele militare și de bugetele care, cu siguranță, ne fac dependenți de americani.

„Dependența Uniunii Europene de Statele Unite în domeniul militar nu se reduce la diferențe de efective sau de bugete, ci ține în primul rând de infrastructura critică invizibilă care face posibilă purtarea războiului modern. În 2026, deși statele europene au crescut accelerat cheltuielile de apărare - bugetul cumulat fiind estimat la aproximativ 381 de miliarde de euro - ansamblul rămâne vulnerabil la nivelul unor capabilități-cheie numite multiplicatori de forță. Fără acești „facilitatori”, superioritatea numerică sau tehnică devine mult mai puțin relevantă pe câmpul de luptă”, spune generalul Grumaz.

Forțele armate ale statelor europene și NATO, per ansamblu, sunt complet dependente de serviciile de intelligence ale Statelor Unite. Aici nu există nici măcar un dubiu, iar dependența este totală.

„Prima zonă de dependență este cea a informațiilor, supravegherii și recunoașterii - așa-numitul ISR. Armatele europene folosesc masiv date provenite din constelații de sateliți, platforme aeriene și infrastructuri de analiză operate sau integrate de SUA. Fără acest flux constant de informații - imagini satelitare de înaltă rezoluție, interceptări, urmărire de semnal și localizare în timp real - capacitatea de a identifica ținte la distanță, de a anticipa mișcări de trupe și de a coordona lovituri de precizie scade drastic. Europa nu dispune încă de o rețea ISR spațială complet integrată și independentă, iar dependența de sistemele americane de poziționare și comunicații securizate rămâne structurală”, mai spune generalul.

Ce ne mai lipsește

Și din punct de vedere logistic, europenii depind enorm de Statele Unite ale Americii. Chiar și britanicii, francezii și germanii, pentru a enumera cele mai importante state europene cu cele mai bine dotate armate, sunt complet dependente, și la acest capitol, de americani.

„A doua mare vulnerabilitate este logistica strategică - capacitatea de a muta rapid forțe și echipamente grele pe distanțe mari și de a le susține în operații prelungite. Majoritatea armatelor europene sunt optimizate pentru apărarea teritoriului propriu, nu pentru proiecție de putere la scară mare. În materie de realimentare în aer, diferența este semnificativă: SUA dețin o flotă vastă de avioane cisternă, în timp ce Europa a redus parțial decalajul prin flota multinațională bazată pe platforma Airbus A330 MRTT, dar nu la nivelul necesar pentru operații extinse fără sprijin extern. Transportul aerian greu rămâne, de asemenea, un punct sensibil. Mutarea rapidă a unităților blindate și a echipamentelor voluminoase depinde frecvent de capacități precum flota de C-17 operată prin aranjamente multinaționale și, în scenarii majore, de sprijin american direct”, explică generalul Grumaz.

Și asta nu este tot. Europenii depind enorm de Statele Unite ale Americii și la capitolele comandă, control și software, fără a mai aminti că armatele europene dispun de arme și tehnologie militară importată din SUA. Și ca și cum nu ar fi de ajuns, foarte multe arme europene funcționează cu piese americane.

„Cea mai profundă dependență este însă în zona de comandă, control și software — „sistemul nervos” al războiului modern. Multe platforme de ultimă generație aflate în dotarea statelor europene funcționează pe arhitecturi digitale și ecosisteme software dezvoltate în SUA. Un exemplu relevant este F-35 Lightning II, unde actualizările, pachetele software și anumite funcții critice sunt gestionate prin infrastructură controlată de partea americană. Această realitate nu înseamnă lipsă de suveranitate operațională în mod curent, dar introduce o dependență tehnologică în profunzime. În paralel, fragmentarea platformelor majore din Europa - mai multe tipuri de tancuri, avioane, sisteme de artilerie — complică interoperabilitatea și logistica, spre deosebire de modelul mai standardizat american”, susține generalul Grumaz.

Ce are de făcut Europa

Pentru a deveni o putere militară autonomă, Europa trebuie să rezolve câteva probleme structurale, mai spune el.

„Prima este voința politică tradusă în mecanism decizional rapid. Întâi, arhitectura militară eficientă are nevoie de un centru de comandă capabil să autorizeze intervenții în ore, nu în săptămâni. Mecanismele de consens ale Uniunii Europene sunt robuste politic, dar lente operațional. A doua problemă este baza industrială fragmentată. Companiile și statele concurează pentru aceleași programe, iar resursele sunt împărțite între proiecte paralele în loc să fie concentrate pe câteva platforme comune majore. A treia problemă este deficitul de capabilități de tip „enabler”: apărare anti-rachetă stratificată, război electronic avansat, apărare cibernetică ofensivă și defensivă la scară mare. Inițiative precum European Sky Shield Initiative marchează un pas înainte în integrarea apărării aeriene, dar se bazează încă în bună măsură pe tehnologii dezvoltate în afara UE. În domeniul cibernetic și al interceptării de semnal, expertiza și infrastructura agențiilor americane — precum National Security Agency — rămân un reper greu de egalat pe termen scurt”, completează generalul Alexandru Grumaz.

Atuul europenilor este că dispun totuși de resurse de finanțare, dar chiar și așa deficitul este uriaș.

„Europa dispune de resurse financiare și de competență tehnologică, dar nu încă de o arhitectură complet integrată a puterii militare. Programele de reînarmare și cooperare industrială accelerează, însă până la existența unor constelații ISR autonome, a unor rețele C2 complet europene și a unei structuri de comandă cu reacție rapidă, umbrela strategică americană va rămâne un element indispensabil în orice conflict de mare intensitate”, încheie generalul Alexandru Grumaz.

Cine e generalul Alexandru Grumaz

Generalul (r) Alexandru Grumaz este absolvent al Universității de Apărare a SUA cu titlul de master în Strategia Resurselor de Apărare și a programului Senior Executives programme in National and International Security, John F Kennedy School of Government, Harvard University.

Fost consul general al României la Shanghai, generalul a ocupat poziții importante în Ministerul Apărării Naționale ca șef al Direcției de Management al Resurselor pentru Apărare, director al Directoratului de Planificare Integrată a Apărării sau Inspector pentru armamente. Grumaz a ocupat poziția de prim-adjunct al Directorului STS, fiind specialist în telecomunicații.

Are expertiză în planificarea strategică, în relațiile internaționale militare și civile și experiență în planificarea și managerierea complexă a bugetului unei organizații. Este un bun cunoscător al vieții politice și militare din China și Statele Unite ale Americii unde și-a petrecut o parte din cariera militară și diplomatică. Actualmente este președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate.