Într-un editorial pentru NYT, jurnalista Mattia Ferraresi expune motivele pentru care Italia nu poate deveni o autocrație pe modelul Ungariei după ce coaliția de dreapta a câștigat alegerile.

Coaliția de dreapta condusă de Meloni a strâns cel puțin 45% din voturi FOTO EPA-EFE

Partidul „Frații Italiei” a câștigat 26 % din voturi în alegerile anticipate din 25 septembrie, făcând din Giorgia Meloni primul lider post-fascist ce ar putea deveni premier. Principalul său rival, Partidul Democrat (centru-stânga), a exprimat o îngrijorare fundamentală: Italia ar putea deveni o „autocrație electorală” după modelul Ungariei lui Viktor Orban. Doar că „alarma în privința democrației”, oricât de insistentă, nu i-a convins și pe votanți. Există nenumărate motive pentru care nu s-a întâmplat asta, scrie Mattia Ferraresi în New York Times.

Primul este imaginea necredibilă creionată de democrați - de viitor tiran ce va începe să distrugă democrația, inițiind astfel o eră a iliberalismului. Cu toată retorica radicală și extremismul istoric al partidului ei, realitatea e că Meloni nu va putea guverna în circumstanțe alese de ea. Constrânsă de UE și de sistemul politic italian, Meloni nu va avea mult spațiu de manevră. Ea nu poate transforma Roma în Budapesta nici măcar dacă ar vrea.

Cel mai important bastion împotriva autocrației este Europa. Fragila economie italiană este puternic dependentă de banii din UE. Doar că fondurile de redresare post-pandemie, de peste 200 de miliarde de euro -fără de care Italia ar putea intra accelerat în recesiune - sunt condiționate de respectarea normelor democratice. Periclitarea economiei Italiei printr-o alunecare în autocrație este cu siguranță un semn interzis pentru noul guvern.

Jocul după regulile Europei ar putea părea o concesie majoră pentru Frații Italiei, dar nu este așa. De altfel partidul și-a domolit impulsurile eurosceptice, precum părăsirea zonei euro (2014) și scoaterea referințelor la blocul comunitar din Constituție (2018).

Pe măsura ascensiunii partidului, agenda partidului s-a temperat. La fel și în ce privește politica externă, unde viziunea lui Meloni este aliniată în bună măsură celei a continentului. După ce s-a opus sancționării Rusiei în 2014, în urma anexării Crimeei, și l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru câștigarea unui nou mandat în 2018, s-a reinventat ca un promotor al atlantismului și un susținător ferm al NATO. În prezent, este un partizan major al plafonării prețurilor la gaze în Europa, cea mai puternică armă economică împotriva lui Putin (o măsură respinsă până acum de Ungaria). Sincere sau oportuniste, asemenea mișcări semnalează că Meloni e gata să adopte o postură convențională, prietenoasă față de Europa.

De ce Roma nu va fi Budapesta

Un alt motiv pentru care Roma nu ar putea fi Budapesta este sistemul politic din Italia. Primul obstacol este faptul că partidele coaliției de dreapta – (Frații Italiei, Liga și Forza Italia) – nu au o majoritate de 60% în Parlament ce le-ar permite să modifice Constituția în absența unei consultări populare. Așadar, visul lui Meloni de a face din Italia un sistem prezidențial, primul pas către mărirea puterii executive, iese din discuție.

În al doilea rând, nu-i va fi lesne să gestioneze o coaliție în care partenerii ar putea intra în conflict – pe de o parte este Matteo Salvini, exuberantul lider al Ligii, resentimentar față de ascensiunea lui Meloni și pro-Putin, iar pe de alta este Silvio Berlusconi, care și-a avertizat deja partenerii că rupe coaliția în cazul adoptării unei linii anti-UE. În aceste circumstanțe, lui Meloni i-ar fi deosebit de dificil să propună propriile politici perturbatoare.

Mediul volatil politic din Italia este însă compensat de instituții democratice ce lucrează pentru prevenția autoritarismului. Sistemul descentralizat al Italiei, format din 20 de regiuni semiautonome și aproape 8.000 de municipalități, protejează contra concentrării puterii. Curtea constituțională, a cărei legitimitate nu e pusă la îndoială, nu este supusă influenței politice, în timp ce aparatul de justiție a trecut recent printr-o reformare extinsă. Prin urmare, orice încercare a lui Meloni de a-și aroga putere se va lovi de o opoziție fermă.

Motivele de îngrijorare sunt totuși reale – Frații Italiei descinde din Mișcarea Socială Italiană, moștenitoarea Partidului Fascist, iar în ciuda faptului că și-a repudiat deschis tradiția fasciste, totuși există însă conexiunile înrădăcinate cu cercurile neo-fasciste. În plus, cel puțin simpatiile politice ale lui Meloni merg către iliberalii europeni: recent, partidul său a votat conrta rezoluției europene de cenzurare a lui Orban, iar Meloni este aliată apropiată a partidului Lege și Justiție, la guvernare în Polonia și aflat în dispută cu UE din pricina statului de drept.

Platforma sa – anti-imigrație, reacționară social și învăluită în cultura clientelară și tribală- este clar radicală. Aceste aspecte sunt problematice, dar ele nu duc în mod necesar la autocrație, conchide Mattia Ferraresi.