Circulația cu mașinile personale în timpul iernii pe șoselele din România anilor '80 devenise un lux pentru numeroși români. Se confruntau cu lipsuri și restricții și erau încurajați „din motive practice” să renunțe la folosirea automobilelor cel puțin trei luni pe an.

Anii ’80 au adus românilor câteva dintre cele mai grele ierni din istoria țării, atât din cauza vremii, cât mai ales a lipsurilor și problemelor economice din ultimii ani ai regimului Ceaușescu.

Austeritatea era vizibilă și pe șoselele țării, aproape pustii în timpul iernilor, pentru că autoritățile au impus restricții de circulație.

Iarna, sezonul închis mașinilor

Una dintre cele mai cumplite ierni din România a fost cea a anului 1985. Despre lunile ianuarie și februarie, românii vorbeau cu o uimire amestecată cu ușurarea supraviețuirii, unii amintindu-și că, din anii războiului, nu au mai îndurat o iarnă atât de grea, informa presa occidentală.

„Iarna anului 1985 fusese cea mai grea din ultimii 30 de ani, gazul și electricitatea au căzut sau au fost întrerupte pentru zile întregi, în timp ce temperaturile coborau în oraș până la minus 19 grade Celsius. Pentru a economisi energia, iluminatul stradal a fost oprit în cea mai mare parte a țării, folosirea mașinilor personale a fost interzisă timp de trei luni, iar radiatoarele electrice pentru interior au fost interzise complet”, relata publicația Los Angeles Times, în 1985.

Presa din SUA amintea că regimul comunist a decretat acțiuni de economisire a energiei de neimaginat în alte state europene, care au afectat atât sănătatea fizică, dar și psihicul multor români. Străzile orașelor deveniseră pustii, din cauza restricțiilor și a lipsurilor, mulți români neavând de ales decât să își „conserve” mașinile pe timp de iarnă.

„Străzile erau ireal de ciudate, își amintea un medic. Neiluminate, aproape fără mașini, flancate de troiene și foarte sinistre. Mulțimile care veneau de la serviciu făceau orașul să arate ca un mușuroi uriaș, cu siluete întunecate alergând în toate direcțiile. Din 25 martie, după o interdicție de trei luni, autoturismele particulare au fost permise din nou pe drumuri, deși circulația era limitată la o zi da, una nu”, informa corespondentul The Washington Post, într-un reportaj realizat în România anului 1985.

Noaptea, străzile capitalei se cufundau în întuneric, iluminatul public rămânând în funcțiune pe doar câteva bulevarde. Jurnaliștii occidentali descriau Bucureștiul ca fiind cea mai întunecată capitală din Europa, însă orașele de provincie, ca Brașovul, erau și mai întunecoase.

Mașinile, aproape interzise iarna

România, cu puțin peste 100 de kilometri de autostradă la sfârșitul anilor ’80, avea o infrastructură rutieră deficitară față de majoritatea statelor europene, însă românii nu aveau motive să se plângă de aglomerația de pe șosele. Iarna, chiar și cele mai tranzitate căi rutiere rămâneau pustii.

„Traficul auto înainte de 1989 era un fel de glumă. În satul meu puteam juca fotbal-tenis pe drumul național Brașov–Pitești. Puteam juca fără probleme 20 de minute fără să treacă nicio mașină. Existau mașini, dar rația de 20 de litri de benzină pe lună era un impediment major pentru orice formă de circulație auto. În plus, în fiecare duminică aveau voie să circule doar mașinile cu numere pare sau impare (alternativ). Iarna, timp de trei luni pe an, circulația autoturismelor private era interzisă din cauza zăpezii abundente. Nu conta dacă afară ninsese sau nu”, își amintea un român, pe platforma Quora.

România întrecea totuși Albania, unde restricțiile din comunism erau mult mai radicale.

„România și Albania erau în condiții foarte asemănătoare în acea perioadă; de fapt, Albania stătea chiar mai rău. Majoritatea lucrurilor pe care le menționezi se întâmplau și în Albania. Diferența era că la noi nu era permis deloc traficul auto, albanezii nu aveau voie să aibă mașini, în timp ce românii aveau totuși Dacii”, amintea un albanez, pe aceeași platformă.

Improvizații auto, de iarnă

Pe platformele de socializare, românii au relatat despre „trucurile” pe care le foloseau pentru a-și întreține mașinile pe timp de iarnă.

Erau nevoiți să recurgă la improvizații, deoarece piesele de schimb se găseau cu dificultate, iar calitatea instalațiilor auto și uzura lor erau adesea deficitare. Unii își amintesc că demontau bateria autoturismului pentru a o adăposti în locuințe, la căldură, pe timp de noapte, apoi o montau dimineața la loc.

Alți români spun că antigelul era fabricat uneori la domiciliu, pe baza spirtului sau a alcoolului sanitar, iar uneori goleau radiatorul și îl reumpleau la pornire cu apă fierbinte – lucru nerecomandat de specialiști.

Unii încălzeau piesele mașinilor cu ziare aprinse, acopereau capota cu pături, iar pentru a ieși din nămeți apelau la ajutorul vecinilor și al lopeților nelipsite din portbagaj.

Pe drumurile montane, condusul era o adevărată aventură, cauciucurile de iarnă fiind adesea dificil de procurat, în ciuda mai multor fabrici de anvelope care funcționau în România. Astfel, plecarea la munte în concedii, mai scurte iarna, era condiționată de circulația trenurilor.

Românii scoteau mașinile „la iernat”

Timp de trei–patru luni pe an, mulți români renunțau la condus și își scoteau automobilele „la iernat”, informa Almanahul Auto în 1985.

„Automobilul, ca și o ființă vie, este extrem de sensibil la... frig. Dacă în perioada cu temperaturi pozitive el ne oferă cele mai corecte și economice servicii, frigul nu-i «convine», devine recalcitrant, uneori necăjindu-și stăpânul până la disperare. Înzăpezirea, deraparea și alunecarea automobilului în afara drumului, ca și frigul îndurat de conducătorul auto în cazul unei pene sunt numai câteva dintre dificultățile conducerii automobilului pe timp de iarnă”, explica atunci un inginer auto.

Cu această ocazie, mașinile nu mai trebuiau dotate cu echipamente de iarnă, uleiul nu mai trebuia înlocuit, iar motorul era scutit de o uzură avansată, informa publicația în 1985.

„S-a constatat experimental că o pornire a motorului la rece, când temperatura aerului este de –20°C, echivalează cu uzura pieselor motorului prin frecare, ca și cum automobilul ar fi parcurs circa 200 de kilometri pe timp de vară”, nota inginerul Ion Mănoiu în Almanahul Auto.

Cei care preferau scoaterea din uz a mașinilor timp de trei–patru luni pe an argumentau că evită astfel deteriorarea bateriei, dar și riscul accidentelor și avariilor, mult mai frecvente iarna.

„Evităm neplăcerea sau chiar «groaza» de a conduce automobilul pe gheață, pe ninsoare, pe timp de ceață etc. și mai ales pe timp de noapte. Scoaterea automobilului din circulație pe timp de 3–4 luni înseamnă economie de combustibil și ulei, care se soldează și cu o importantă economie la bugetul personal”, informa inginerul.

Cum își îngrijeau românii mașinile iarna

Publicația oferea și câteva motive pentru care mașinile trebuiau totuși folosite iarna, unul fiind faptul că anvelopele nu se uzează și nu se pot supraîncălzi pe zăpadă.

„Avem posibilitatea și autonomia de a vedea regiuni pitorești, de un mare farmec, învăluite de hlamida iernii, să practicăm sporturi de iarnă și putem circula pe drumuri incomparabil mai puțin aglomerate decât vara”, nota revista.

Sfaturile primite de români erau de a rări deplasările cu mașina iarna, însă de a o conduce din când în când, în acest sezon. În acest caz, acumulatorul devenea o piesă extrem de valoroasă.

„Trebuie să fie perfect încărcat, cu nivelul controlat la fiecare două-trei săptămâni și, foarte important, cu concentrația de acid prescrisă. Astfel pregătit, nu îngheață și ne servește prompt în momentul pornirii. Chiar dacă nu aveți neapărat un drum de făcut pe timp frumos, e bine să călătoriți la intervale scurte pe o șosea, 80–100 km: bateria se reîncarcă, iar întregul ansamblu al automobilului se va resimți în mod benefic”, informau specialiștii.

Instalația electrică, frânele, lubrifianții, radiatorul și caroseria trebuiau, de asemenea, verificate și întreținute cât mai des.

Sfaturi pentru cei care își țineau mașinile pe butuci

Celor care renunțau din proprie inițiativă la folosirea mașinilor timp de patru–cinci luni pe an, specialiștii le recomandau să își ia câteva măsuri de precauție.

„Dacă totuși dorim să imobilizăm vehiculul, acesta trebuie așezat pe capre, iar roțile scoase, cu pneurile menținute la presiune normală. Rezervorul de benzină trebuie golit și curățat, radiatorul de asemenea, în cazul în care nu este sigilat. Părțile nichelate se vor unge pentru a nu rugini, chiar dacă imobilizarea se face în garaj sau magazie. Umezeala este un mare inamic al caroseriei, iar toate părțile metalice ale acesteia trebuie controlate și acoperite cu un strat de vopsea de protecție, indiferent dacă sunt sau nu vizibile. Acumulatorul trebuie demontat și ținut într-un loc încălzit, după ce în prealabil i-am verificat încărcarea, nivelul și concentrația acidului”, informau mecanicii auto, potrivit Almanahului Scânteia din 1967.