Despre nelipsitele tomate de pe mesele noastre, mulţi cred că au fost aici de mii de ani şi i-au hrănit de-a lungul secolelor pe strămoșii noștri. Este fals, spun specialiștii. Roșiile îşi au originea în America Centrală şi de Sud, mai precis în Peru.

Istoria legumiculturii pare cea mai captivantă disciplină din cadrul cursurilor pe care specialiștii Băncii de Resurse Genetice Vegetale din Buzău le organizează în cadrul unității, de la sfârșitul anului trecut. Acestea se desfășoară pe durata unei luni, timp în care elevii trec prin mai multe stagii de pregătire.

„Învățăm despre evoluția plantelor, despre originea lor, am aflat, de exemplu, că sunt plante care nu sunt de origine românească și au fost ameliorate de-a lungul timpului și cumva au ajuns la forma asta. De exemplu, la roșie nu am știut că avea țepi la originea ei, acum 300 de ani”, spune Mihail Ispas, unul dintre cursanți.

Sute de soiuri de tomate au fost cultivate de grădinarii români, de-a lungul vremii, iar semințele din toate varietățile, noi sau vechi, au ajuns în posesia specialiștilor Băncii de Resurse Genetice Vegetale din Buzău, în vederea conservării lor pentru viitoarele generații.

Primele tomate au fost aduse în Europa de conchistadori

Potrivit cercetătorului Costel Vânătoru, pe teritoriul României de astăzi nu se știa de existența tomatei până în secolul al XIX-lea. Ele au fost aduse de conchistadori în Europa, ca plante ornamentale, atunci având fructe mici şi galbene.

Vechii amerindieni au fost primii consumatori ai roşiilor, fructe care se găseau în flora spontană din văile Anzilor Cordilieri. Era consumată de azteci încă din jurul anului 700 e.n., numele pe care îl foloseau, „tomatl”, fiind folosit şi astăzi în numeroase limbi.

„Sunt voci care spun că ar fi ajuns după anul 1400, însă primul document care face referire la aducerea tomatelor pe bătrânul continent este de la 1521. Se pare că cel care le-a adus şi care a vorbit despre ele este Hernan Cortes, celebrul conchistador spaniol. La început, erau tomate mici, tip cherry, aşa cum le spunem astăzi, de culoare galbenă, cu ţepi pe plantă, inclusiv pe codiţa fructului”, spune Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău.

Timp de peste 200 de ani, până la finalul secolului al XIX-lea, majoritatea europenilor evitau să consume roşiile. Acestea erau supranumite „mere otrăvitoare”, iar oamenii credeau despre ele că provoacă boli şi chiar moarte, aceste credinţe fiind mai ales răspândite în rândul claselor superioare.

„A trecut foarte mult timp până când s-a ajuns la concluzia că fructele acestei plante sunt gustoase, deşi trebuie să reţinem că partea verde nu este comestibilă nici măcar pentru animale. Ca aliment, o găsim în Franţa la 1788 introdusă în cultură”, spune Costel Vânătoru.

Întârzierea cu care europenii au admis roşia ca fiind comestibilă era generată şi de unele neînţelegeri. Europenii bogaţi foloseau platouri de cositor şi plumb pentru a servi diferite alimente. Roşiile sunt foarte acide, iar atunci când erau puse pe aceste platouri intrau în interacţiune cu plumbul, astfel că persoanele care mâncau roşiile riscau să sufere o gravă intoxicaţie cu plumb şi chiar să moară.

Pentru a simboliza istoria scurtă a roşiilor pe teritoriul României de astăzi, într-o lucrare ştiinţifică, cercetătorul buzoian Costel Vânătoru şi-a numit capitolul dedicat celei mai îndrăgite legume ”Ştefan cel Mare nu a mâncat tomate”.

„În România a ajuns târziu, însă nu se ştie de către cine a fost adusă. Se pare că primul document despre apariţia tomatelor a fost la 1835, o scrisoare de la Alecsandri către domnitorul Ghica, al Moldovei, în care se făcea referire la nişte plante de tomate. Documentul se referă la Moldova, deci prin această zonă a pătruns, ca tomată ornamentală. A durat foarte mult până când a intrat în cultură. După 1835 a fost cultivată pe suprafeţe foarte mici dar în cultura industrială, intensivă, o întâlnim tocmai după cel de-al Doilea Război Mondial”, spune Costel Vânătoru.

Potrivit directorului Băncii de Resurse Vegetale Genetice Buzău, primele soiuri de tomate cultivate în România au fost importate din Italia sau de la sud de Dunăre, de la grădinarii bulgari, precum soiurile Bizon sau Roma.