De ce nu are Dragnea încredere în premierul Tudose. Dezvăluirile unui jurnalist

De ce nu are Dragnea încredere în premierul Tudose. Dezvăluirile unui jurnalist

Din iesirea liderului PSD de duminica seara, cel mai relevant mi s-a parut anuntul ca va cere socoteala guvernului saptamanal, un fel de dare de seama despre ce a facut in saptamana precedenta si ce are in plan pentru urmatoarea. "Regula va fi ca in fiecare zi de vineri va fi transmisa liderilor coalitiei materialul pentru luni si sa fie o discutie aplicata. Este o metoda de abordare care mie imi place foarte mult si care imi da mari sperante", a spus Dragnea la Romania TV. Simplu gest de propaganda menit sa transmita publicului ca guvernul munceste chiar si in vacanta sau teama de a nu pierde iarasi controlul, cum s-a intamplat cu Grindeanu, predecesorul lui Tudose?, scrie Dan Tăpălagă pe HotNews.ro.

S-ar putea sa fie cate putin din ambele, dar ceva imi spune ca Dragnea doreste in aceste momente dificile pentru el sa arate partidului cine este mai departe jupanul. Vrea sa demonstreze ca a ramas stapan pe situatie si ca tine mai departe in mainile lui fraiele guvernarii. Cu aceasta obsesie aproape maladiva a controlului absolut, liderul PSD cauta sa-si mentina autoritatea simbolica in randul baronilor, tot mai nemultumiti. Aproape toate partidele ajunse la guvernare tineau sedinte saptamanale pentru a-si organiza activitatea politica, dar nu-mi amintesc ca vreun Guvern sa fie talonat atat de strans de propriul partid.

Iar Dragnea are toate motivele sa fie suspicios. Nici nu s-a instalat bine la Palatul Victoria si premierul Tudose i-a intors liderului PSD spatele. Presa a scris deja despre raceala instalata intre cei doi in primele sase zile, un record. Oricat se straduieste azi sa nege, tensiunile aparute intre cei doi sunt o realitate, nu o mai poate ascunde. Pana si abundenta de superlative adresate premierului, despre care a spus ca il apreciaza mult si ca este "un om foarte serios, foarte aplicat si foarte muncitor", tradeaza teama de acest personaj cam din topor.

Dragnea stie ca un eventual conflict cu Tudose va fi mult mai brutal decat certurile cu fricosul Grindeanu. Mai stie ca atunci cand i se vor agrava problemele in justitie, premierul Tudose nu va misca un deget in apararea lui. Asa se explica, poate, de ce Dragnea i-a cerut ministrului justitiei sa termine legile justitiei pana pe 1 septembrie. Daca incaseaza o noua condamnare si DNA il pune sub acuzare in noi dosare, s-a terminat. Tot ce vedem acum sunt gesturi de panica, inclusiv amenintarile transmise jurnalistilor care-i investigheaza averea si afacerile bine ascunse sau derulate prin interpusi.

S-au adunat deja prea multe dezvaluiri - Brazilia, legaturile cu Teldrum, Belina, ferma de porci, domeniile de vanatoare, vila de la Busteni - pentru a mai putea fi trecute usor cu vederea. De notat ca pana si Antena 3, care evita dezvaluirile despre Dragnea, s-a ocupat duminica de una din afacerile fiului, o firma care vinde pantofi de lux.

Condamnarea in dosarul referendumului si dosarul in care el si fosta sotie sunt judecati pentru niste angajari presupus abuzive in Teleorman sunt nimicuri in comparatie cu afacerea fermei de porci preluata pe numele fiului prin interediar de la Tel Drum pentru suma de o suta de euro sau afacerea preluarii lacului Belina. Aici Dragnea a semnat in calitate de vicepremier transferul unui mic paradis la Dunare care a ajuns in final, via Tel Drum, la o firma controlata de fiul sau.

Din punctul meu de vedere, afacerea Belina este una dintre putinele cauze in care liderul PSD s-a expus total, lasand urme directe si hartii semnate. Rise Project a scos la iveala informatii si documente care pun semnul egal intre Dragnea si Tel Drum. Liderul PSD este constient ca toate acestea vor fi investigate mai devreme sau mai tarziu de procurorii DNA daca nu reueste sa neutralizeze institutia cat mai repede si daca nu pune justitia cu botul pe labe in timp util.

Din toate aceste motive, liderul PSD sta cu ochii cat cepele pe fiecare miscare a premierului Tudose si cauta sa preia guvernul sub comanda lui directa. In aceasta atmosfera tot mai tensionata, este de asteptat sa continue si mai inversunat rafuiala cu justitia. Daca institutiile statului vor renunta sa-l protejeze, pentru Liviu Dragnea vor veni zile complicate. Daca institutiile ii vor acorda mai departe imunitate, vor fi complice la distrugerea unei tari intregi cu pretul salvarii unui politician cu mentalitate de mafiot.

In rest, am vazut deja cu ocazia motiunii de cenzura prin care l-a dat jos pe Grindeanu ca partidul pare dispus sa-l urmeze pana in panzele albe. Doar in momentul in care vor simti ca Dragnea este pe tobogan, baronii il vor lasa din brate.

Pana atunci, insa, Dragnea se va razboi tot mai agresiv cu inamicii lui reali sau imaginari, cu presa de investigatii, cu serviciile, cu DNA si Kovesi. Se va prezenta mai departe drept victima unei conspiratii mondiale si il va injura mai departe pe Soros, care nu sunt foarte sigur ca stie de existenta liderului PSD. Daca Dragnea iese totusi invingator, Romania nu va ajunge nici Turcia lui Erdogan, nici Ungaria lui Victor Orban, ci doar un mare Teleorman, o tara fara speranta dusa la sapa de lemn de un condamnat penal ingrozit ca-l ajung toate din urma.


Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Simple zvonuri?

2 Ea este avocata de 26 de ani care s-ar fi sinucis

3 VIDEO Sex mistic în temple, dansuri în pielea goală şi spirale yoga

4 VIDEO Voi vedeți ce se întâmplă pe Autostrada A1 Sibiu - Pitești?

5 Scrisoarea asta nu poate fi adevărată! / Ce le-a scris judecătorilor o moldoveancă despre plăcerea sexului desco…