Pe forumurile internaționale circulă de ani buni aceeași întrebare: cum reușesc asiaticii să rămână supli, în timp ce meniurile chinezești, de exemplu, sunt pline de orange chicken, chow mein și porții uriașe de orez.

Răspunsul e simplu: ceea ce vedem în restaurantele „chinezești” din Europa sau SUA are prea puțin de-a face cu mesele zilnice pe care le consumă locuitorii din Beijing, Shanghai ori Guangzhou.

„Diferența nu stă doar în alimentele de bază, ci în întregul context alimentar și de stil de viață. Orezul pe care îl consumă tradițional chinezii este adesea alb simplu, gătit la abur, consumat în cantități moderate și combinat cu foarte multe legume. Carnea nu e vedeta farfuriei, ci apare în cantități mici, feliată fin și amestecată cu legumele. Gătitul se face rapid, ceea ce păstrează nutrienții și evită compușii inflamatori din prăjirea excesivă. Condimente precum ghimbirul sau coriandrul sprijină digestia, iar mesele luate cu bețișoarele încetinesc ritmul și reduc riscul de supraalimentare”, explică pentru „Adevărul”, Claudia Buneci, Functional Health Coach.

În plus, lactatele și brânzeturile lipsesc aproape complet, băuturile cu zahăr sunt înlocuite cu ceai fierbinte, iar mesele se bazează pe diversitate, nu pe cantitate. Această combinație face ca aportul caloric să fie mai mic și, în același timp, mult mai nutritiv.

Contrastul cu „mâncarea chinezească americanizată” este evident. Porțiile de orez sunt mult mai mari, combinate cu ulei rafinat și sosuri bogate în zahăr și glutamat. Carnea prăjită în baie de ulei sau pane aduce un surplus caloric considerabil, iar legumele lipsesc aproape complet. „Tot acest model favorizează rezistența la insulină, inflamația și creșterea în greutate”, punctează Claudia Buneci.

Stilul de viață completează diferența. În China tradițională, mersul pe jos sau cu bicicleta era parte din rutina zilnică, mesele erau regulate, iar gustările între mese rareori existau. Chiar și astăzi, în marile orașe, populația rămâne mult mai activă decât în Occident.

Ce spun oamenii pe forumuri internaționale

Întrebarea „Cum reușesc chinezii să rămână supli dacă mănâncă zilnic orez și carne?” a generat, de curând, mii de comentarii pe Quora. Răspunsurile, venite atât din partea celor care trăiesc în China, cât și a celor care au călătorit des acolo, conturează aceeași concluzie: ceea ce se mănâncă zi de zi în China diferă radical de ceea ce numim „mâncare chinezească” în Occident.

Un participant la discuție, care locuiește în China, a povestit că pentru prânz, la birou, comandă adesea pește aburit, pui cu ciuperci și legume verzi, totul pentru echivalentul a cinci dolari. În weekend gătește acasă omletă cu roșii, pui sotat în cantități mici sau legume amare la wok. „Cum să te îngrași din așa ceva?”, a întrebat retoric.

Altcineva a relatat că un coleg chinez i-a arătat ce înseamnă o masă autentică: fără unt, fără brânzeturi, fără porții mari de carne. „Nu ai cum să acumulezi calorii din asemenea combinații: orez simplu, multe legume și carne slabă gătită rapid”, a comentat acesta.

Un alt răspuns a subliniat absența deserturilor dulci: „Poate primești câteva felii de pepene la restaurant, dar în casele oamenilor nu se servește tort sau înghețată după masă. Zahărul e adevăratul vinovat al îngrășării, iar dieta chinezilor are foarte puțin.”

Mulți au atras atenția și în privința băuturilor: în loc de sucuri carbogazoase sau băuturi cu zahăr, chinezii beau ceai fierbinte, care ajută digestia și creează rapid senzația de sațietate.

Alții au pus accent pe porțiile moderate: „Ceea ce face diferența nu e lipsa totală de grăsimi, ci faptul că se mănâncă puțin. Controlul porțiilor e cheia.”

„Fast-food local cu nume exotic”

Discuția a atins și aspectele culturale. Unii au amintit că „mâncarea chinezească americanizată” a apărut în secolul XIX, când imigranții nu găseau în SUA ingredientele de acasă și au adaptat rețetele la gusturile locale. De aici au rezultat sosurile dulci și carnea prăjită în ulei, care nu există în aceeași formă în China.

Au apărut și observații mai ironice, precum cele despre „primăria” rețetelor în alte țări: „În Scoția, am găsit rulouri de primăvară cu șuncă și cașcaval. Asta nu mai e mâncare chinezească, e fast-food local cu un nume exotic.”

Unii au nuanțat însă dezbaterea, avertizând că a fi slab nu înseamnă mereu a fi sănătos. „Există fenomenul «slab pe dinafară, dar gras pe dinăuntru». Poți să pari suplu și totuși să ai probleme metabolice ascunse.”

De asemenea, alți utilizatori au introdus așa-numitul „Five Finger Factor”: genetica, metabolismul, nivelul de activitate, resursele financiare și starea emoțională. Toate influențează greutatea corporală, indiferent de tipul de dietă.

Concluzia comună a discuțiilor este că diferența majoră dintre chinezi și occidentali nu stă doar în ingredientele folosite, ci și în porții, absența zahărului, tehnicile de gătire rapide și contextul cultural al meselor.