De ce s-a decalat audierea Simonei Halep în procesul de dopaj. Ce se întâmplă cu probele contaminate

De ce s-a decalat audierea Simonei Halep în procesul de dopaj. Ce se întâmplă cu probele contaminate

Eșantioanele din suplimentele nutritive folosite de Halep vor fi reexaminate conform codului anti-doping mondial.

Simona Halep va pleda nevinovată FOTO: Getty Images

Cei trei arbitri desemnați de tribunalul independent Sport Resolutions să ancheteze cazul de dopaj al Simonei Halep a decis reexaminarea substanței Roxadustat. Acest lucru se va face într-un laborator acreditat de Agenția Mondială Anti-Doping WADA.

S-a luat această decizie pentru că judecătorii vor să aibă certitudinea contaminării suplimentelor nutritive cu substanța activă.

”Cu un laborator acreditat chiar la Londra, unde este și sediul tribunalului independent Sport Resolutions, eșantioanele cu suplimentele nutritive contaminate puse la dispoziție de Halep și echipa ei de avocați pot fi analizate la Drug Control Centre King’s College condus de o expertă în matrice alternative de testarea de confirmare. Nu este exclus ca aceste servicii de cercetare să fie efectuate și în laboratorul de la Laval, Quebec (la Montreal este și sediul Agenției Mondiale Anti-Doping) unde a fost detectată și cuantificată Roxadustat în proba de urină a lui Halep trimisă de la US Open după prelevarea probei testului anti-doping din 29 august 2022”, potrivit prosport.ro.

În fața completului de trei judecători care vor lua decizia în dosar, Simona Halep va pleda nevinovată, deși nu există nicio modalitate de a garanta că suplimentele nutritive sunt lipsite de substanțe interzise.

Suplimentele Simonei Halep sunt asigurate prin programul Informed-Sport

Marea sportivă a fost prinsă dopată după turneul de Tenis de la US Open.

Halep a fost suspendată de Federația de Tenis și riscă o suspendare finală de 4 ani.

”În întreaga mea carieră, ideea de trișa nu mi-a trecut prin minte nici măcar o dată. Este total împotriva tuturor valorilor în care am fost educată. Trebuind să fac față unei asemenea situații, mă văd complet confuză și trădată.

Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală.

Nu e despre titluri sau bani, e despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani”, a fost prima reacție a Simonei Halep.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

2 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

3 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

4 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”