Rusia și Ucraina se decimează reciproc, într-un război dezlănțuit de ambițiile imperialiste ale lui Putin, iar perspectivele unei păci sunt mai degrabă îndepărtate. Generalul (r) Silviu Predoiu încearcă să explice ura viscerală ruso-ucraineană și vine cu o perspectivă originală.

Războiul provocat de Rusia prin invadare Ucrainei pare încă departe de final, iar analiștii politici și militari nu sunt convinși că acesta se va încheia în 2025 sau 2026. Generalul (r) Silviu Predoiu încearcă să răspundă la o întrebare care îi preocupă pe mulți: cum au ajuns două națiuni – ucraineană și rusă – odinioară înfrățite și aliate, să se urască visceral și să se lupte pe viață și pe moarte, într-un război sângeros care amintește mai mult de războaiele din secolele trecute.

Fost prim-adjunct al directorului SIE între 2005 și 2018 și director interimar al Serviciului de Informații Externe în mai multe rânduri, generalul (r) Silviu Predoiu încearcă, într-o postare pe Facebook, o abordare complexă a războiului, pornind de la mecanismul de comparație culturală a statelor, dezvoltat de psihologul olandez Geert Hofstede.

O explicație diferită

„În aceste zile, când dezbaterile despre miliardele de euro deja cheltuite, dar mai ales despre cele care urmează să fie alocate sprijinirii Ucrainei, revin cu intensitate, vă propun o perspectivă diferită asupra acestui conflict. Un conflict care, că vrem să recunoaștem sau nu, a schimbat viața fiecărui cetățean european – de la prețurile la energie și inflație, până la securitatea economică și politică a Uniunii Europene. Vorbesc despre o abordare bazată pe mecanismul de comparație culturală a statelor, dezvoltat de psihologul olandez Geert Hofstede, un instrument recunoscut de comunitatea științifică internațională ca fiind obiectiv și realist. Acest mecanism care măsoară diferențele și asemănările dintre societăți pe baza unor valori fundamentale, fără a fi un instrument perfect, oferă o cheie de interpretare extrem de utilă pentru înțelegerea conflictelor internaționale”, începe fostul șef SIE.

Concluzia, pornind de la această analiză, poate fi surprinzătoare, dar nu și pentru cei care au studiat puțin istoria. În același timp, generalul răspunde și la întrebarea de ce acest război ruso-ucrainean este atât de crud.

„Analiza pe baza acestui model arată ceva surprinzător pentru mulți: Rusia și Ucraina împărtășesc, cu mici diferențe, aproape același profil cultural. Tocmai această apropiere face ca războiul să fie atât de crud. În istorie, «războaiele fratricide» – cele purtate între națiuni apropiate cultural – au fost mereu cele mai nemiloase. Motivul este simplu: fiecare parte îl percepe pe celălalt nu doar ca pe un adversar, ci ca pe un trădător al valorilor comune. Când cineva care îți seamănă îți contestă identitatea, conflictul devine visceral, iar compromisul aproape imposibil”, explică generalul Predoiu.

Dintr-o anumită perspectivă, acest război seamănă bine cu războiul din Iugoslavia, unde crimele de război și violențele au șocat o lume întreagă.

Mai departe, generalul Silviu Predoiu detaliază și încearcă să ofere o perspectivă din două unghiuri diametral opuse, corespunzând viziunii celor două combatante.

„În logica Moscovei, diferențele politice dintre cele două state nu sunt doar divergențe de viziune, ci trădări intolerabile. Retorica lui Putin despre «reintegrarea» Ucrainei se bazează exact pe această percepție: Ucraina nu este văzută ca un stat străin, ci ca o parte a aceluiași univers cultural, care trebuie «recuperată» cu orice preț. Astfel, violența extremă a acestui război nu este doar un instrument strategic, ci și expresia unei dorințe de a reface ordinea percepută ca naturală. Privită dinspre Ucraina, apropierea culturală nu este o punte, ci o povară istorică. Pentru Ucraina, diferențele politice nu sunt o «trădare», ci o încercare de emancipare, de afirmare a unei identități proprii. Rusia vede apropierea ca pe o legătură ce trebuie restaurată, Ucraina o percepe ca pe o capcană din care trebuie să scape”, mai explică generalul.

Paradox european

El vorbește și despre un paradox european. În opinia sa, Ungaria și Slovacia ar fi avut toate motivele, conform acestui model, să sprijine cât mai mult Ucraina. În realitate, chiar cele două state sunt cele mai sceptice în privința Kievului.

„Paradoxal, în interiorul Uniunii Europene, cele mai reținute state în a sprijini Ucraina sunt Ungaria și Slovacia – exact țările care, conform aceluiași model Hofstede, sunt cele mai apropiate cultural de Ucraina. Teoretic, tocmai această apropiere ar fi trebuit să le facă mai empatice, mai capabile să înțeleagă motivațiile Kievului. În realitate, efectul este invers: asemănarea scoate în evidență defectele și slăbiciunile Ucrainei, pe care aceste state le percep direct, fără filtrul idealizant al distanței. Ungaria și Slovacia aleg astfel o poziție pragmatică, protejându-și propriile interese regionale și păstrând o distanță calculată față de conflict. La polul opus, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, care sunt foarte diferite cultural de Ucraina, se dovedesc cei mai entuziaști susținători ai Kievului, declarându-se gata să îl sprijine «cu orice preț»”, mai arată el.

Există o explicație și pentru acest lucru, din perspectiva generalului SIE.

„Explicația stă în distanța culturală: pentru aceste state, Ucraina nu este percepută în complexitatea sa reală, cu toate nuanțele și contradicțiile interne, ci ca un simbol. Ea devine «linia de front» a valorilor occidentale împotriva autoritarismului rus. Lipsa unei înțelegeri profunde le permite acestor state să proiecteze asupra Ucrainei propriile idealuri și speranțe, transformând conflictul într-o cauză abstractă, ușor de comunicat politic. În realitate, însă, Ucraina funcționează pe baze culturale mult mai apropiate de Rusia decât de Occident, ceea ce înseamnă că, indiferent cât sprijin militar și financiar primește, transformarea ei într-o societate occidentală nu este un proces automat și nici garantat”, adaugă el.

Statele Unite ale Americii au privit diferit acest război, de la Barack Obama, care a refuzat să trimită arme Ucrainei, la Joe Biden, care a ajutat Kievul, iar mai apoi Donald Trump, președintele care vrea pace.

„Această înțelegere diferită a conflictului se reflectă clar în politica americană. Sub Joe Biden, SUA a adoptat o poziție de implicare totală, tratând războiul ca pe o confruntare existențială între democrație și autoritarism. În schimb, Donald Trump, prin instinctul său pragmatic, pare să fi intuit – fără să o spună explicit – că acest conflict nu este despre valori complet opuse, ci despre o confruntare între două națiuni aproape identice cultural. Într-un asemenea context, susținerea necondiționată a uneia dintre părți devine riscantă, pentru că nu există o linie clară între «bun» și «rău» la nivelul valorilor fundamentale. Trump a înțeles, probabil, că victoria Ucrainei nu garantează occidentalizarea regiunii, ci doar înlocuirea unui actor dominant cu altul, provenind din același tipar cultural. De aici și strategia lui mai rezervată, axată pe negociere și pe evitarea unei implicări nesfârșite – nu din simpatie pentru Rusia, ci dintr-un calcul rece și realist. Privit din această perspectivă, războiul din Ucraina nu mai este o confruntare clară între bine și rău, între democrație și autoritarism, ci o dramă culturală complexă”, conchide generalul.

Vor continua să se măcelărească reciproc

Dincolo de toate acestea, drama Ucrainei continuă, iar în acest război mor sute de mii de oameni din ambele tabere.

„Rusia și Ucraina, doi «frați culturali», se distrug reciproc, fiecare considerându-l pe celălalt un trădător. Vecinii apropiați, care înțeleg foarte bine realitatea ucraineană, aleg să păstreze distanța. În schimb, Occidentul îndepărtat, care înțelege cel mai puțin, devine cel mai pasionat susținător al unei cauze pe care o percepe simbolic, nu realist. Această abordare poate ajuta pe cei deschiși la o discuție obiectivă, dincolo de lozinci și ștampile, în înțelegerea paradoxurilor actuale, arătând totodată că, în relațiile internaționale, cultura contează la fel de mult ca geopolitica sau economia. Fără a înțelege rădăcinile culturale ale unui conflict, sprijinul extern riscă să fie ineficient sau chiar contraproductiv. Cel care nu înțelege cine sunt cu adevărat actorii implicați ajunge să lupte într-un război al altora, pentru idealuri pe care nu le controlează și care, în final, pot pune în pericol securitatea propriilor cetățeni”, încheie generalul Silviu Predoiu.