De ce SUA și Iranul poartă două războaie diferite. Cum se conturează strategia de ieșire din conflict

Pe măsură ce războiul cu Iranul escaladează, principalii consilieri ai președintelui Donald Trump conturează deja o narațiune al triumfului, anticipând ziua în care președintele american va declara „predarea necondiționată” a Iranului, un scenariu care probabil nu va corespunde realității din teren, cel puțin nu așa cum o percepe Teheranul, se arată într-o analiză CNN.

Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a prezentat conflictul printr-o lentilă personalizată, susținând că doar Trump poate hotărî măsura în care războiul se află „la început, la mijloc sau la final”. Hegseth a declarat reporterilor: „Acesta nu este un proces nesfârșit de construire a națiunilor, așa cum am văzut la Bush sau Obama. Nu este nici măcar aproape. Generația noastră de soldați nu va permite ca asta să se întâmple din nou și nici acest președinte.”

Această poziționare, în care președintele american ar fi cumva singurul arbitru al realității, în mijlocul unui conflict volatil din Orientul Mijlociu, pare să ignore determinarea conducerii iraniene de a rezista toleranței americane la un război prelungit, în contextul unei lupte existențiale pentru Teheran.

„Cred că pentru regimul iranian este important să poată spune că am supraviețuit,” a apreciat Mohammad Ali Shabani, redactor la Amwaj.media, pentru CNN International.

Războaiele anterioare au demonstrat în mod repetat că violența din Orientul Mijlociu nu poate fi oprită cu ușurință, iar fiecare angajament militar amplifică adesea vechile resentimente istorice. Israelienii, libanezii, iranienii și alți actori regionali sunt de așteptat să aibă o viziune mai puțin optimistă față de evoluția viitoare a conflictului.

Casa Albă se confruntă cu o urgență tot mai mare de a defini o strategie de ieșire. Creșterea prețurilor la petrol, alimentată de conflict, amenință stabilitatea economică globală și pune presiune pe poziția politică fragilă a lui Trump. Mai mult, războiul contrazice promisiunea de campanie a președintelui de a nu declanșa noi conflicte externe - o promisiune care are greutate simbolică pentru militarii americani care au luptat în războaiele post-11 septembrie.

Hegseth a evidențiat o abordare mai agresivă și punctuală a războiului.

„Distrugem inamicul într-o demostrație copleșitoare de abilitate tehnică și forță militară. Nu vom ceda până când inamicul nu va fi complet și decisiv învins. Dar facem asta … în ritmul nostru”.

Totuși, asupra întrebării dacă această abordare a politicii externe va livra rezultatul dorit planează o incertitudine destul de importantă. Trump a avut dificultăți în articularea unui argument coerent pentru război, pendulând între avertismente privind ambițiile nucleare cu potențial distructiv pentru regiune ale Iranului, cerințe de schimbare a regimului și potențiale negocieri cu clerici iranieni. Această imprecizie explică de ce administrația americană se simte obligată să contureze un final al războiului plauzibil.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a încercat să clarifice viziunea președintelui american asupra „predării necondiționate” a Iranului.

„Când președintele Trump spune că Iranul se află într-un punct de predare necondiționată, nu afirmă că regimul iranian va ieși public și o va declara el însuși. Ceea ce vrea să spună președintele este că amenințările Iranului nu vor mai fi susținute de un arsenal de rachete balistice care să le fie pavăză în raport cu construirea unei bombe nucleare.” Ea a adăugat: „Președintele Trump va determina când Iranul se află într-un punct de predare necondiționată, când nu mai reprezintă o amenințare credibilă și directă pentru Statele Unite ale Americii și pentru aliații noștri.”

Definiții diferite ale victoriei

„Administrația Trump are un argument solid că atacurile aeriene americane și israeliene provoacă daune catastrofale infrastructurii de rachete, nucleare și militare a Iranului, precum și acum fundamentelor economice ale regimului. Un Iran lipsit de putere ar face Israelul și regiunea mai sigure și ar fi considerat o victorie semnificativă pentru președinte, chiar dacă regimul rezistă [...] Dar declarare prematură a victoriei care ignoră realitatea unui război încă în desfășurare ar repeta un tipar care a bântuit politica externă modernă a SUA.

Adesea, America a părut să poarte războaie diferite față de adversarii săi. Iar în cel actual, este perfect conceptibil ca ambele părți să poată revendica o victorie când luptele se vor opri”, scrie CNN.

Astfel, deși inferior militar, regimul ar putea revendica victoria și dacă dacă supraviețuiește, apreciază experții. În acest sens, Shabani, de la Amwaj.media, explică: „Cred că conducerea iraniană este conștientă că este militar inferioară Statelor Unite și nu va obține o victorie militară. Trebuie să ne gândim la cum ar defini Iranul victoria? Pentru că fiecare stat are nevoie de un fel de endgame prin care să poată declara că a ieșit victorios. Cred că pentru regimul Iranului este vorba despre a putea spune că a supraviețuit”.

Pe de altă parte, chiar dacă loviturile aeriene americane și israeliene degradează infrastructura iraniană de rachete, nucleară și militară, regimul ar putea exploata metode indirecte - atacuri prin proxy, plasarea de mine în Strâmtoarea Ormuz sau operațiuni cu drone - pentru a menține influența și a susține un narativ al rezilienței.

Istoric, adversarii SUA au folosit rezistența, tactici asimetrice și avantajele geografice pentru a frustra obiectivele militare ale Washingtonului. De la junglele din Vietnam la insurgențele din Irak și Afganistan, inamicii au demonstrat că supraviețuirea și adaptarea pot constitui „victorii” strategice, chiar și în condițiile unor pierderi convenționale. Cu siguranță liderii iranieni au studiat cu atenție strategiile adversarilor SUA.

„SUA se bazează pe o putere de foc masivă, pe puterea armamentului său high-tech și pe capacitatea de a provoca o violență uriașă, cu arme de precizie, pe un câmp de luptă vast.

Dar inamicii se adaptează și poartă un război asimetric. Ei au derutat adesea Washingtonul prin rezistența lor, prin tactici insurgente sau prin exploatarea condițiilor, terenului sau culturii locale pe care SUA nu le înțeleg pe deplin.

Iranul ar putea răspunde unei declarații de victorie a lui Trump prin atacuri teroriste asupra țintelor americane vulnerabile la nivel global; continuând să lovească cu rachete în Golf; sau prin activarea a ceea ce a mai rămas din aliații proxy precum Hezbollah și Hamas”, scrie CNN.

Dilema lui Donald Trump

Trump se confruntă acum cu o provocare familiară președinților moderni: definirea victoriei într-un război a cărui soluționare nu pare deloc simplă. Fără obiective clare sau o strategie de ieșire credibilă, administrația americană riscă fie să declare prematur o „victorie” politică convenabilă, fie să se adâncească într-un conflict prelungit.

În lipsa unei colaps dramatic al regimului iranian, Trump va trebui să se confrunte cu această dilemă: „Va fabrica o victorie parțială sau falsă și va ieși din război? Sau va fi atras și mai adânc?”.