De ce sunt adulții expuși la rujeolă, o boală a copilăriei. Mulți români nu sunt vaccinați deloc sau au fost imunizați cu o singură doză

De ce sunt adulții expuși la rujeolă, o boală a copilăriei. Mulți români nu sunt vaccinați deloc sau au fost imunizați cu o singură doză

Cei mai mulți dintre adulți nu sunt vaccinați deloc sau au fost imunizați cu o singură doză de vaccin antirujeolă, atrag atenția medicii. Mai precis, românii au început să fie imunizați împotriva acestei boli în 1978, dar s-a dovedit că o singură doză nu ține rujeola la distanță, drept urmare, a doua doză a fost introdusă în schemă la finalul anilor ’90.

Rujeola, boala copiilor, un real pericol și pentru adulți Foto Shutterstock

Rujeola ar putea fi făcută mai degrabă de adulți, decât de copii. Asta pentru că foarte mulți adulți nu sunt vaccinați deloc sau au făcut o singură doză, a explicat pentru „Adevărul” doctorul Cătălin Apostolescu, managerul Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.

Să vă spun o poveste: vaccinarea antirujeolică a început în 1978 în România, deci toate persoanele născute după 1977, ținând cont că vaccinarea se face la 9-12 luni, au fost vaccinate cu o singură doză, pentru că la acel moment se considera că o doză este suficientă. După introducerea vaccinului, incidența cazurilor de rujeolă a scăzut fantastic. În 2001-2002 ne-am trezit din nou cu un val de rujeolă, de data asta în rândul persoanelor de 20 și ceva de ani, care fuseseră vaccinate. Atunci am realizat că o singură doză nu este suficientă și s-a luat hotărârea să se facă și o doză de rapel”, a explicat dr. Cătălin Apostolescu.

Mai mult decât atât, „o persoană născută în 1977 și care se apropie acum de 50 de ani este posibil să facă rujeolă. Practic, să nu fi făcut nimic altceva decât să fi mutat rujeola de la vârsta de copil la vârsta de adult. Asta numai timpul poate să ne spună”, atrage atenția medicul.

Cei care sunt imunizați cu două doze ar trebui practic să fie protejați. „Până în acest moment nu există date că ar trebui să modificăm calendarul de vaccinare antirujeolic”, îi liniștește managerul Institutului Balș pe cei cu schema completă.

Cele mai vulnerabile persoane în fața acestei boli sunt cele nevaccinate sau cu schema de vaccinare incompletă, întărește și doctorul Adrian Marinescu, directorul medical la Institutul „Prof. Dr. Matei Balș”. „S-a demonstrat clar că persoanele care au făcut rujeolă sunt persoane nevaccinate sau cu schemă incompletă de vaccinare”, spune acesta.

Iar boala nu ar trebui neglijată. „Rujeola este o boală care poate să pună la un moment dat probleme și are un potențial din punct de vedere epidemiologic destul de mare. Am mai avut epidemie de rujeola, este greu de spus ce se va întâmpla de acum încolo. Declararea epidemiei are avantaje concrete legate de acoperirea vaccinală, de intervenție mai rapidă, de niște comunicări și de niște măsuri care se pot lua un pic mai repede”, întărește dr. Adrian Marinescu.

Boala aceasta poate duce la „complicații grave, unele mortale”, avertizează și conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ din București.

Vulnerabili la contractarea unei infecții secundare

La rândul lui, cercetătorul Octavian Jurma atrage atenția că „o epidemie de rujeolă la debutul unui nou val de «tridemie» este o amenințare exponențial mai gravă decât înainte de pandemie”. Acesta aduce în discuție un studiu din 2019, publicat de Societatea Americană de Microbiologie, care spune că „virusul rujeolei este deosebit de periculos deoarece are capacitatea de a distruge ceea ce s-a câștigat: memoria imunitară de la infecțiile anterioare. Între timp, procesul de combatere a infecției cu rujeolă îi face pe pacienți deosebit de vulnerabili la infecții secundare”.

Practic, rujeola induce „amnezie imună“ și resetează sistemul imunitar ca și cum nu ar fi fost imunizat prin vaccinare sau infecție. „Cu alte cuvinte, ne face vulnerabili în fața unor virusuri de care sistemul imunitar ne proteja cu ușurință înainte de rujeolă”, explică acesta.

Severitatea rujeolei sau complicațiile acesteia vin din cauza faptului că pacientul face suprainfecții bacteriene. „Să zice că am avut o formă medie de rujeolă, dar vine suprainfecția bacteriană care poate să ducă la decesul pacientului. Tot din cauza imunosupresiei, rujeola poate activa o tuberculoză latentă”, întărește dr. Cătălin Apostolescu.

Acoperirea vaccinală în România este redusă, 78% pentru prima doză, 62% pentru doza a doua. Iar pentru ca populația să fie protejată de această boală contagioasă, rata de vaccinare recomandată de OMS este de cel puțin 95%.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”