
De citit.../Dăm prea puțină importanță unor principii de bază, așa am ajuns unde am ajuns...
Deși psiholog și specializat în studii de psihologia poporului român, într-o manieră, e adevărat, mult mai sumenic științific decât reperele istoriografice cheie din acest domeniu ale lui Dumitru Drăghicescu sau Constantin Rădulescu-Motru, noul ministru al Educației nu înțelege cu adevărat ce înseamnă ora de istorie a României și lecțiile despre trecutul românilor. Psihologul Daniel David înțelege problematica într-un stil destul de tezist și ideologic, à la un curs efectuat la școala de vară a Fundației Soroș, fără substanță, ierarhii disciplinare și fundamente științifice? În această paradigmă istoriografică de nivelare a conștiințelor și a studiului istoriei românilor, ministrul Educației, Daniel David, a declarat într-un interviu la DC News că nu are de gând să elimine istoria din programa școlară, însă a subliniat nevoia de reformare profundă a modului în care este predată această disciplină. Oficialul a avertizat că este inacceptabil ca elevii să finalizeze liceul cu idei distorsionate despre identitatea națională, afirmând: „Este inacceptabil ca elevii să creadă, la finalul studiilor preuniversitare, că românii sunt geto-daci”. Se știe că, atunci când Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică planurile-cadru pentru gimnaziu și liceu, drept reacție, 12 decani de la facultăți de istorie și președintele Academiei Române au semnat un memorandum, prin care cereau păstrarea a cel puțin unei ore de istorie (universală sau națională) pe săptămână în clasele terminale ale liceului, indiferent de profil. În ultimii 25 de ani, mai ales după ce ministrul din anul 2000, rectorul UBB Andrei Marga a introdus manualele de istorie alternativă în curricula școlară, istoria românilor a fost de facto ”ștearsă” din programa școlară. Iar în ultimii 15 ani, istoria a fost scoasă aproape cu totul, elevii învățând doar despre istoria minorităților și istoria universală, trecutul poporului român fiind inclus în materii de studiu generale legate de istoria universală, a evreilor și comunismului.
În acest context, ministrul David a anunțat impetuos că, începând cu anul școlar 2025-2026, în licee vor fi reintroduse în orar disciplinele Istoria României și Geografia României, într-un efort de consolidare a culturii naționale. Ministrul a adăugat că orele de istorie ar trebui să aibă un conținut relevant pentru elevi: „Ore în plus pot să vină, dar trebuie să vină pentru discipline de cultură națională: Istoria Românilor, Geografia României, gramatica, pe care trebuie să o readucem în liceu… Nu putem să dăm pur și simplu ore de istorie în care să facem tot felul de lucruri, iar copiii, când ies din școală, cred că suntem geto-daci. Nu se poate!”. În primul rând, aici ministrul Educației, Daniel David, nu are dreptate. Așa că, în puțina istorie a românilor ce se mai învață printre alte istorii ale minorităților și comunismului, nu se mai vorbește de istoria geto-dacilor și etnogeneza românilor ca urmași daco-romanilor mai nimic. Până în anul 2000, când istoria românilor încă se mai învăța după manualele celebrilor istorici români ca Constantin și Hadrian Daicoviciu, Constanti C. Giurescu, Ștefan Pascu sau A. Vulpe, elevii români și-au însușit corect trecutul istoric, fără să devină „analfabeți funcționali”, cum îi place lui Daniel David să spună astăzi. Calitatea predării istoriei românilor a decăzut dramatic începând cu anul 2000, odată cu apariția manualelor alternative de istoria românilor, finanțate de fundația Soroș și pe criteriul ideologic, tezist și marxizant al lui Lucian Boia. Deci, de vină nu sunt ”geto-dacii” pentru scăderea calității predării istoriei românilor, ci diriguitorii din minister care au introdus manuale de slabă calitate, în care au făcut confuzie între „durata lungă” și „durata scurtă” a istoriei românilor, în care se publică o jumătate de pagină despre Andreea Esca sau CTP și trei rânduri despre Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Trecutul glorios și valorile culturale ale românilor au fost ocultate sau demitizate în maniera eseistului pseudo-istoric Lucian Boia. De vină nu sunt elevii, ci cei din Ministerul Educației, că nu au oferit manuale de istoria românilor, calitative, obiective și științifice, realizate după metodologia modernă, istoriografică a Școlii Analelor. După anul 2015 și această istorie a românilor a fost scoasă din programa școlară, elevii români fiind supuși unui proces de „mancurtizare” în stil sovietic, adică de ștergere a memoriei identitare, așa că să nu ne mirăm că Daniel David vede în elevul român un „analfabet funcțional”. Nu bieții elevi sunt vinovații, ci sistemul corupt ideologic și tezist care l-a adus pe psihologul Daniel David în fruntea Ministerului Educației, care se teme de „geto-daci”. În legătură cu faptul că elevii români, după ce termină liceul, rămân, de la puținele ore rămase, cu ideea că noi, românii, suntem geto-daci, este un total neadevăr. Se vede că Daniel David nu cunoaște cu adevărat ce s-a învățat prin manualele alternative la foarte puținele ore de istorie a românilor permise prin programă.
Actualmente, istoricii noștri au introdus în manuale doar varianta Școlii Ardelene, că noi suntem „urmașii Romei”, și că dacii au fost stârpiți de cucerirea romană, iar după retragerea aureliană din 275 d.Hr. au rămas aici doar coloniștii latinofoni, un mixt etnic daco-roman, care a fost latinizat prin prezența imperiului roman de apus și apoi de răsărit la gurile Dunării până în anul 602 d.Hr. Deci populaţia daco-romană a continuat procesul de romanizare și după retragerea aureliană din 275 d.Hr. Cam asta învață elevii la școală, eludând contribuția civilizației geto-dace și existența dacilor liberi, o teorie istorică a continuității geto-dace și romane, susținută de altfel de B.P. Hașdeu – prin studiul „Pierit-au dacii?”, încă din 1861 – Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Ștefan Pascu, Dumitru Protase sau Constantin și Hadrian Daicoviciu. Excesul procesului de romanizare și latinizare cu eludarea contribuțiilor marilor istorici români în chestiunea etnogenezei formării poporului și limbii române – vezi P.P. Panaitescu, Șerban Papacostea, Silviu Dragomir și Gheorghe Brătianu – a făcut ca teoria latinismului și romanizării continue să nu fie credibilă nici măcar de către elevii „analfabeți funcționali” care își iau informația de pe internet, biblioteci, ziare, în loc de la școală, unde nu li se predă adevărata istorie a românilor, ca un popor continuator al autohtonilor geto-daci și al romanilor, popor proto-român care a trecut printr-un proces etnogenetic larg și complex și cu inflexiuni marginale slave. Faceți manuale corecte și obiective pe baza ideilor și contribuțiilor marilor istorici români și introduceți trei ore de istorie a românilor în școli pe săptămână și elevii români vor învăța cu plăcere despre trecutul și memoria identitară. Fiți credibili când afirmați că românii sunt doar urmașii romanilor latini care au cucerit abia un sfert din Dacia lui Burebista, iar triburile dacilor liberi din nord și est au trăit sute de ani în afara imperiului roman, și nu au putut dispărea în neant. Scriitori antici, precum Pausanias, Diodor din Sicilia, inclusiv consilierul lui Carol cel Mare și alții, menționează continuitatea dacilor după cucerire, chiar dacă sub administrație romană, iar teritoriul dacic imens rămas în afara cuceririi romane nu a cunoscut latinizarea clasică imperială. Suntem un popor daco-roman cu rădăcini autohtone și influențe simbolice din partea unor popoare migratoare: slavi, germani, sarmați, avari etc. Nu suntem geto-daci, domnul David, ci români, urmașii geto-dacilor și romanilor, dar nici „analfabeți funcțional”, produși de școala ideologică a istoriografiei impuse cu voie de la stăpânire, nu mai suntem. Vă rog, în avionul tur-retur Cluj-București, când vă mai întâlniți la clasa business cu domnul acad. Ioan-Aurel Pop, să-l rugați să vă ofere o lecție de o oră de istorie românească despre etnogeneza românilor și despre memoria și comunitatea istorică identitară. Aveți ce învăța de la domnia sa ca psiholog și om. Lăsați geto-dacii în pace, așa cum ne-a îndemnat și marele Hașdeu la 1861. Posibil ca dumneavoastră să fiți urmașul lor?
Ionuț Țene/ napocanews.ro