De la prudență la ironii: Macron și Carney sfidează deschis Casa Albă
La începutul acestui an, la Forumul Economic Mondial de la Davos, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, le recomanda partenerilor occidentali o atitudine de resemnare în fața ieșirilor imprevizibile ale președintelui Donald Trump. Sfatul transmis aliaților exasperați de ironiile liderului de la Casa Albă a fost simplu: să respire adânc, să rămână calmi și să lase apele să se așeze, evitând orice ripostă. Mesajul, centrat inițial pe amenințările cu taxe vamale, a devenit rapid mantra apropiaților administrației americane.
Pentru o vreme, liderii lumii au părut că respectă această linie de conduită, chiar dacă discursul lui Trump privind o potențială invazie a Groenlandei a stârnit o revoltă abia mascată. În acele momente, guvernatorul Californiei, democratul Gavin Newsom, îi taxa dur pe oficialii prezenți în Elveția, calificându-i drept jalnici pentru că acceptau să fie călcați în picioare și declarând caustic că ar fi trebuit să le împartă genunchiere.
Răbdarea s-a epuizat însă rapid, potrivit unei analize politico.eu. În prezent, Emmanuel Macron și Mark Carney au intrat într-o confruntare directă cu președintele SUA, escaladând tensiunile comerciale și divergențele majore pe tema relației cu Moscova. Cei doi au început nu doar să pareze loviturile, ci și să lanseze săgeți satirice chiar și fără a fi provocați direct.
Rohinton Medhora, economist și cadru universitar la Universitatea McGill, îi consideră pe cei doi adevărați exponenți ai unei noi rezistențe politice, ghidate de ceea ce el numește „un realism bazat pe valori”. Conform analistului, strategiile de până acum – fie lingușirea, fie ignorarea totală – nu au dat niciun rezultat în fața lui Trump, astfel că apelul la replici ironice reprezintă o abordare în care liderii străini simt că nu mai au ce pierde.
Această schimbare este vizibilă mai ales la Ottawa. Carney a cerut public administrației republicane să înceteze crearea de meme-uri, atacurile veninoase și etalarea forței, însă nu a ezitat să recurgă la aceleași metode. La un eveniment din Toronto, după ce ecranul pe care rula textul discursului său s-a blocat, premierul canadian a lansat o aluzie directă la reacția lui Trump de la tribuna ONU, unde liderul american acuzase un act de sabotaj în circumstanțe similare. Cu o mimică neutră, Carney a menționat defecțiunea adăugând că, spre deosebire de un alt lider de pe scena globală, el refuză să vadă o conspirație în spatele incidentului. Ulterior, într-o apariție la Ottawa, canadianul a stârnit amuzamentul asistenței imitând gesturile specifice făcute de Trump cu mâinile.
Nu toată lumea vede cu ochi buni această înfruntare. Steve Bannon, fost consilier strategic la Casa Albă și una dintre vocile influente ale mișcării MAGA, a avertizat pentru POLITICO că cei doi oficiali se joacă periculos cu focul. Bannon a atras atenția asupra dependenței economice a Canadei de piața americană și a evocat ascensiunea tendințelor secesioniste din provincia petrolieră Alberta, pe care mediile conservatoare din SUA le-au încurajat deschis.
În plus, Bannon susține că recenta renegociere cu privire la Groenlanda ar demonstra supremația diplomatică a SUA și vulnerabilitatea Canadei în zona arctică, sugerând că Ottawa riscă să nu se poată apăra singură în fața unor amenințări de securitate comparabile cu cele din estul Europei.
De cealaltă parte, Ivo Daalder, fost reprezentant permanent al SUA la NATO, are o lectură opusă a evenimentelor. În viziunea sa, extinderea parteneriatului din 1951 cu privire la Groenlanda arată tocmai că Trump nu a obținut controlul teritorial dorit și că a făcut pasul înapoi în momentul în care a întâlnit o opoziție fermă. Fostul diplomat consideră că aliații occidentali au învățat să ignore retorica agresivă și să își urmărească propriile interese cu mai mult curaj.
Președintele Franței are deja un istoric bogat în gesturi de sfidare. Încă din timpul primului mandat al lui Trump, Macron a demonstrat că nu se lasă intimidat, așa cum s-a văzut în celebra strângere de mână prelungită până la albirea degetelor. Recent, la Versailles, liderul de la Élysée a reușit chiar o manevră diplomatică ingenioasă, convingându-l pe republican să semneze un acord provizoriu referitor la Iran.
Dincolo de jocurile de putere de la nivel înalt, strategia adoptată de Carney și Macron are o miză internă considerabilă: ambii își consolidează capitalul electoral arătând că se pot opune fără teamă unui lider perceput adesea drept agresiv. Pe plan extern, conduita lor publică are rolul de a le da curaj și altor cancelarii să renunțe la pasivitate și să contureze un front comun.
Cu toate acestea, tactica ironiilor permanente comportă riscuri reale dacă nu este dublată de măsuri politice concrete. În perspectiva apropiatelor alegeri de la jumătatea mandatului din Statele Unite, un scrutin care ar putea aduce un Congres mai ostil lui Trump, o atitudine de temporizare ar fi putut părea mai prudentă. Pentru moment însă, atât la Paris, cât și la Ottawa, confruntarea deschisă cu liderul de la Washington pare abordarea preferată.
Explorează subiectele:

