De pomină/Doi dobitoci din Olt, un primar PSD și președintele de la PNL, s-au bătut în Sâmbăta Mare

De pomină/Doi dobitoci din Olt, un primar PSD și președintele de la PNL, s-au bătut în Sâmbăta Mare

Primarul PSD din comuna Vişina Nouă, judeţul Olt, l-a agresat pe liderul PNL din aceeaşi localitate - un bărbat mult mai în vârstă decât el - nemulţumit că acesta, alături de mai multe persoane, împărţea pachete cu alimente sătenilor.

Revoltat, social-democratul l-a pocnit pe liderul PNL, spărgându-i buza. Conflictul a degenerat într-o bătaie şi finalmente, ambii protagonişti au ajuns la spital, relatează  Adevărul .

Contactat de Adevărul, primarul a spus că cei care au împărţit ajutoare erau membri PNL, nu simpli voluntari, şi că de fapt cel care a stârnit scandalul ar fi fost liderul PNL.

„Sunt la perfuzii, am şi eu o perfuzie, a fost o altercaţie, într-adevăr. Am fost anunţat de către locuitorii comunei că mai multe persoane se deplasează prin localitate, că au pachete, că nu ştiu ce. Nu ştiu ce voluntariat e, dar ştiu că eu fac tot posibilul să ţin oamenii cât mai mult acasă. M-am deplasat, m-am dus la ei să-mi spună. Apoi preşedintele unui partid, care de fapt nu e voluntar, e membru de partid, toţi sunt membri PNL, dacă vreţi să înţelegeţi şi să cunoaşteţi adevărul... - Că sunt voluntari, aşa şi eu pot să spun că nu sunt primar, că sunt cetăţean al comunei, dar sunt primar, degeaba... - Şi preşedintele ăsta a venit către mine, a-ncercat, mi-a rupt astea de pe mine şi-am ripostat şi eu cu o palmă, sau cum au fost treburile. Suntem la spital amândoi, el e într-un salon, eu într-un salon. Are buza spartă şi eu am două d-astea, la fel, aici, ce-a scris doctorul, şi mă pusă la o perfuzie. Şi el e în salonul celălalt. Am mai multe contuzii, eu am un deget negru, că m-a prins după gât, şi un pic, aşa, o coastă...“, a declarat primarul Cristian Ţol, pentru Adevărul.

Liberalul agresat se numeşte Marcel Şarpe şi acesta ar fi împărţit alături de alte persoane nu doar măşti de protecţie, ci şi pungi cu alimente, şi că de fapt ce l-a supărat pe primar e că se făceau pomeni electorale.

„Ei împărţeau cozonaci cu suc, că sunt voluntari. Eu n-am aflat că sunt voluntari decât după ce a venit poliţia. Eu n-am fost informat, cu toate că am pus zeci de anunţuri, am dat stare de urgenţă, am făcut permanenţă la primărie, nu m-a anunţat nimeni, doar oamenii mi-au spus – bă, vezi că sunt ăştia . Am identificat de unde fac pachetele astea şi am văzut şi eu. Pachetele se făceau la preşedintele USR acasă, cu banii candidatului de la PNL, care e Savu Ionel, e unul care a avut o afacere mare cu terenuri, o persoană cu un pic de notorietate. Nu mă deranja, că până la urmă şi eu am dat măşti, am dat, dar sfidători, aşa. Le-am spus – bă, oameni buni, vă întâlniţi câte 20 de inşi la un loc? Nu, că suntem echipaţi, că suntem nu ştiu ce, că noi ce facem... Păi, bine-bine, voi o faceţi în scop electoral, dar hai să nu degenerăm treaba acum, lumea acum este un pic sensibilă, e cu biserica, cu Paştele, încearcă toţi să se eschiveze de la lege, să fugă, să se-ntâlnească... Voi chiar ce vreţi să faceţi? Nu puteaţi să aşteptaţi după ce trece treaba asta şi le făceaţi pomeni electorale?

Şi pe mină mă mai deranjează o chestie, eu sunt primar de trei mandate, nu că iubesc PSD-ul, că până la urmă sunt toţi la fel, în toate partidele e media egală de hoţi sau de infractori sau de oameni competenţi, sau de... Aici e chestia, că pomeni, că dracu. Până la urmă, în politică oricine foloseşte orice mijloc ca să-şi atingă scopul, şi a degenerat. Atâta, buza spartă, el e la perfuzie într-un salon, eu într-un salon. O singură lovitură i-am dat, nu l-am omorât. Într-adevăr, că-i curgea... El mi-a rupt hainele după mine, mi-a sucit mâna, m-a luat de gât, înţelegeţi... “, a continuat primarul să relateze firul evenimentelor.

IPJ Olt a întocmit în acest caz un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe şi continuă cercetările.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu