De teama arestării, doi jurnalişti australieni au părăsit China

Doi jurnalişti australieni au părăsit China în cursul nopţii de luni spre marţi temându-se că vor fi arestaţi, au anunţat marţi angajatorii lor, scrie AFP.

Bill Birtles, corespondent la Beijing al canalului ABC, şi Michael Smith, corespondent la Shanghai al publicaţiei Australian Financial Review (AFR), s-au refugiat mai multe zile în localuri diplomatice ale ţării lor, înainte de a părăsi China luni seară însoţiţi de diplomaţi australieni. Ei au ajuns la Sydney marţi dimineaţă, potrivit ABC.

Plecările precipitate au avut loc după arestarea, luna trecută dintr-un motiv neprecizat, a unei jurnaliste australiene pe probleme economice care lucra pentru televiziunea de stat chineză în limba engleză CGTN, Cheng Lei. Această arestare a tensionat puternic relaţiile dintre Beijing şi Canberra.

Potrivit ABC, corespondentul canalului, Bill Birtles, a fost sfătuit luna trecută de Ministerul australian de Externe să părăsească ţara. Cu puţin timp însă înainte de revenirea în Australia, prevăzută joi, şapte poliţişti chinezi s-au prezentat la domiciliul său în mijlocul nopţii şi i-au adus la cunoştinţă că va fi interogat pentru o "problemă de securitate naţională" şi, prin urmare, nu are dreptul să părăsească ţara. Ulterior, jurnalistul s-a refugiat în ambasada ţării sale la Beijing.

În cele din urmă, Bill Birtles a fost interogat de poliţia chineză, în prezenţa a doi diplomaţi australieni, şi a primit autorizaţia să părăsească ţara.

Michael Smith a primit şi el vizita poliţiei în aceeaşi noapte, a informat AFR, în opinia căreia presiunile asupra celor doi jurnalişti au legătură cu arestarea colegei lor, Cheng Lei, luna trecută.

Relaţiile din Australia şi China s-au deteriorat semnificativ în ultimii doi ani. Canberra a decis atunci să acţioneze împotriva a ceea ce a considerat o ingerinţă tot mai mare a Beijingului în problemele Australiei.

Canberra a mai provocat furia Beijingului în urmă cu câteva luni solicitând o anchetă asupra originii pandemiei de COVID-19, descoperită pentru prima dată în oraşul chinez Wuhan. Între timp, China luat măsuri pentru reducerea importurilor din Australia şi a încurajat studenţii şi turiştii să evite această ţară.AGERPRES


populare
astăzi

1 Donald Trump „de carton”? / Adevărul despre fotografiile identice de la New York

2 Cum a ajuns Mamaia o ruină scumpă: privatizări haotice și plaje pustiite

3 Peste 5 milioane de români trăiesc în Europa. Regatul Unit domină clasamentul

4 Tensiuni lângă Arestul Central: vecinii aruncă cu ouă în tabăra lui Georgescu

5 Faraonu de la Madrid s-ar fi culcat cu peste 2000 de femei. Aventurile picante l-ar fi costat 300.000 de euro!