Decizia Camerei Comunelor privind Brexitul: Rees-Mogg cere vot luni, Bercow va decide atunci dacă e de acord

Decizia Camerei Comunelor privind Brexitul: Rees-Mogg cere vot luni, Bercow va decide atunci dacă e de acord

Deputaţii britanici vor dezbate şi vor vota luni acordul privind Brexitul convenit de premierul Boris Johnson, a declarat sâmbătă liderul Camerei Comunelor, Jacob Rees-Mogg, dar preşedintele acestui for legislativ, John Bercow, a răspuns că va decide tot luni dacă va accepta această solicitare, transmite agenţia Reuters.

Programat pentru sâmbătă, când Camera Comunelor a fost fost convocată pentru prima dată după războiul din Malvine la o sesiune extraordinară în această zi de weekend, votul asupra acordului de Brexit a fost amânat în urma votării unui amendament.

''Agenda de luni va fi o dezbatere asupra unei moţiuni legate de Secţiunea 13 (1B) a Legii de Retragere din Uniunea Europeană'', care face referire la votul parlamentului privind acordul de ieşire din UE, a declarat conservatorul Jacob Rees-Mogg.

Însă preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a răspuns că el va decide tot luni dacă va permite ca în acea zi să se desfăşoare votul, invocând faptul că în parlamentul britanic ar exista o convenţie conform căreia aceeaşi întrebare nu poate fi pusă de două ori în aceeaşi sesiune.

''Voi reflecta la aceasta şi voi da luni ceea ce sper să fie o hotărâre bine examinată asupra acestei chestiuni'', a spus în faţa legislativului John Bercow, un fost conservator acuzat că pe parcursul întregului proces al Brexitului a luat adesea decizii împotriva taberei care susţine ieşirea din UE.

Bercow a aprobat sâmbătă supunerea la vot a unui amendament depus de către deputatul independent (fost conservator) Oliver Letwin, care cere amânarea votului asupra acordului privind Brexitul, convenit joi între UE şi premierul Johnson, până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord, amendament aprobat cu 322 de voturi pentru şi 306 împotrivă.

Conform interpretării pe care deputaţii britanici adversari ai Brexitului o dau unei legi adoptate anterior, cum ar fi liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, acest vot îl obligă pe premierul conservator Boris Johnson să ceară în scris Uniunii Europene amânarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie.

Dar Johnson a afirmat după adoptarea amendamentului Letwin că nu va cere încă o amânare a Brexitului şi are o altă interpretare a acelei legi. ''Nu voi negocia cu UE o amânare şi nici legea nu mă obligă să procedez astfel'', a spus el în faţa parlamentului imediat după votarea amendamentului Letwin.

Respectiva lege, adoptată de parlamentul britanic la începutul lunii septembrie, prevede că şeful guvernului de la Londra trebuie să ceară o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

5 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?