Declaraţii contradictorii privind deplasările lui Donald Trump în interiorul Casei Albe

Preşedintele american Donald Trump nu a mers marţi în Biroul Oval, a doua zi după revenirea sa din spital, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, contrazicând un consilier al preşedintelui, relatează AFP.

Comportamentul preşedintelui american este examinat cu o atenţie deosebită, în condiţiile în care numărul persoanelor care lucrează la Casa Albă - inclusiv jurnalişti - testaţi pozitiv la COVID-19 continuă să crească.

"Preşedintele a dorit să fie ieri (marţi) în Biroul Oval, dar nu a mers şi a lucrat de la reşedinţă", a scris pe Twitter Ben Williamson, purtătorul de cuvânt al preşedintelui american.

Cu câteva minute mai devreme, consilierul său economic Larry Kudlow afirmase la CNBC că Donald Trump "a apărut ieri (marţi) în Biroul Oval luând măsuri de precauţie maxime privind COVID-19".

Casa Albă a declarat că au loc pregătiri pentru a permite preşedintelui să revină în celebrul birou în zilele următoare.

Cu puţin timp înainte de a părăsi luni spitalul militar 'Walter Reed', medicii lui Donald Trump au declarat că acesta "nu este complet refăcut".AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

4 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...