„Declasificarea dosarelor SRI a produs o adevărată revoltă printre foștii securiști“

„Declasificarea dosarelor SRI a produs o adevărată revoltă printre foștii securiști“

După ce SRI a decis declasificarea dosarului despre implicarea cadrelor Departamentului Securității Statului în Revoluția din 1989 s-a produs o adevărată revoltă printre foștii securiști, este de părere Mădălin Hodor, cercetător CNSAS.

Imagini de la Revoluția din 1989

Dosarul declasificat a făcut parte din investigațiile Comisiei “Decembrie 1989”, instituită în anul 1991 la nivelul Senatului României cu scopul de a cerceta evenimentele din Bucureşti şi din ţară din perioada 1- 31 decembrie 1989.

Declasificarea dosarului face parte din proiectul anunţat anterior de conducerea SRI de a aduce la lumină întregul set de documente cu privire la evenimentele din 1989, în spiritul unei depline transparenţe, cu scopul de a oferi cercetătorilor şi istoricilor instrumente de cunoaştere asupra perioadei în cauză.

Cu ocazia desecretizării și publicării dosarelor legate de evenimentele din 1989 aflate în custodia instituției directorul SRI, Eduard Hellvig a ținut un discurs în care a explicat cât de importante sunt documentele. „În 2015, primul an al mandatului meu, le transmiteam ofițerilor SRI faptul că este obligatoriu ca cei care vin să slujească această națiune trebuie să înțeleagă cât de greu s-au câștigat libertatea și democrația. Pentru noi ca organizație și pentru mine ca director al ei în ultimii aproape opt ani, căutarea nu s-a oprit nicio clipă. Pentru că eu cred în continuare, cu tărie, în valoarea memoriei colective, peste generații.

Înțelegerea prețului pe care unii oameni l-au plătit pentru aceste idealuri nu se poate realiza însă complet în absența unui concept-cheie: adevărul! Și mă refer aici, în primul rând, la adevărul privitor la evenimentele sângeroase din 1989.

Din păcate, sute de familii încă așteaptă răspunsuri, sute de victime încă își așteaptă liniștea, iar milioane de români încă așteaptă acest adevăr pentru a închide o dată pentru totdeauna unul din capitolele cele mai criminale ale comunismului românesc.

Adevărul nu are un început sau un final. Tot așa cum el nu aparține cuiva anume. Noi toți, însă, suntem responsabili pentru rezultatul lui deplin, iar acela va fi istorie. Avem, astfel, obligația de a-l căuta continuu, cu toată energia”, arată directorul SRI.

Cercetătorul Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) Mădălin Hodor spune că decizia directorului SRI, Eduard Hellvig, de a declasifica dosarul despre implicarea „a produs o adevărată revoltă printre foștii securiști”.

„După 33 de ani de procese publice, cercetări ale procurorilor, cărți și documentare, rezerviștii fostei Securități atacă, public, la baionetă adevărul istoric indubitabil”, scrie Mădălin Hodor, care relatează mai multe puncte de vedere ale foștilor securiști cu privire la decizia SRI.

Iată câteva astfel de puncte de vedere:

„Bună seara. Declarația Domnului Director este din păcate total neadevărată. Manipulare și dezinformare. Nu numai pentru opinia publică, dar și pentru colegii tineri. Toată lumea știe că toți ofițerii de securitate au fost preluați de armată în ziua de 22 decembrie. De unde violențe, reprimarea revoluției?”, se întreabă unul dintre foștii rezerviști ai Securității, colonel în retragere I.P.

Un alt rezervist indignat scrie că „Securitatea nu a omorât oameni dle. director. Securitatea a pierdut oameni din rândul său pentru că a preferat să nu tragă în populație, prevenind astfel acea baie de sânge programată cu cei…64.000 de morți de la Timișoara.”

„Tupeu de securist“

Mădălin Hodor spune că „Securitatea nu a fost o victimă, a fost un agresor. Da. Securitatea a participat, direct în stradă și prin crearea narativului intervenției externe, la represiune. În opinia mea a doua contribuție este mult, mult mai gravă decât prima. Orice altă variantă este o minciună, un fals istoric. Iar din partea celor care susțin așa ceva astăzi, un mare tupeu. Tupeu de securist“, încheie istoricul.

Andrei Ursu (64 de ani), fiul disidentului Gheorghe Urs u, coordonatorul volumului „Căderea unui dictator“, alături de Roland O. Thomasson, spune că a demonstrat cu documente faptul că „teroriștii din 1989 erau membrii rețelei pe care Securitatea o pregătea de mult timp pentru lupta de rezistență. «Rezistenții», cum erau numiți ei, nu au depus armele pe 22 decembrie și au continuat lupta“, dezvăluie Andrei Ursu.

„Din păcate, deși în Dosarul Revoluției, care cuprinde peste 3.300 de volume, ei sunt consemnați cu nume și prenume și sunt informații legate inclusiv de tipul de armament folosit, de tunelurile din București la care doar ei aveau acces, niciun securist nu a fost anchetat. Identitatea trăgătorilor a fost subiectul cel mai puțin studiat pe plan științific în toți acești ani, deși societatea românească a cerut cu insistență și cu durere răspunsuri“, spune, cu regret, Andrei Ursu.

Documentele pot fi consultate pe site-ul SRI.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Ce se întâmplă în China?

3 „Era imposibil de dresat” / Posibilul vicepreședinte al lui Donald Trump recunoaște că și-a ucis câinele

4 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990

5 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!