Deficitul balanței comerciale a crescut în ianuarie, la 382,7 milioane de euro (INS)

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) s-a mărit în ianuarie 2016 cu 204,1 milioane de euro, în comparație cu același interval din 2015, ajungând la 382,7 milioane de euro, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri.

Conform sursei citate, în luna ianuarie 2016, exporturile au însumat 4,11 miliarde de euro (-1,6% față de ianuarie 2015), iar importurile au însumat 4,5 miliarde de euro (+3,1%).

Valoarea schimburilor intra-comunitare de bunuri (Intra-UE28) a fost, în ianuarie, de 3,2 miliarde de euro la expedieri și de 3,5 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 77,7% din total exporturi și 78,4% din total importuri.

De asemenea, cuantumul schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) s-a situat, în prima lună a acestui an, la 917,4 milioane euro la exporturi și de 973,2 milioane euro la importuri, echivalentul a 22,3% din total exporturi, respectiv 21,6% din total importuri.

În luna ianuarie 2016, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (46,8% la export și 38,8% la import) și alte produse manufacturate (33,9% la export, respectiv 30,5% la import).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI