Deficitul de cont curent a scăzut la 4,86 miliarde de euro în primele şapte luni

Deficitul de cont curent a scăzut la 4,86 miliarde de euro în primele şapte luni

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a scăzut la 4,863 miliarde de euro în primele şapte luni ale anului, de la 6,038 miliarde de euro în perioada ianuarie-iulie 2019, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate luni.

În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 635 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 370 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a redus deficitul cu 945 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 495 milioane euro.

Conform BNR, în perioada ianuarie - iulie 2020, datoria externă totală a crescut cu 9,616 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 82,499 miliarde de euro la 31 iulie 2020 (71,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 12% faţă de 31 decembrie 2019, iar datoria externă pe termen scurt a ajuns la nivelul de 32,990 miliarde de euro (28,6% din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,4% faţă de 31 decembrie 2019.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,6% în perioada ianuarie - iulie 2020, comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2020 a fost de 5,9 luni, în comparaţie cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2020, a fost de 81,4%, comparativ cu 73,8% la 31 decembrie 2019. AGERPRES


populare
astăzi

1 România, performanță unică în UE. Daniel Dăianu: Să cobori deficitul de la peste 9% spre 6% este un act remarcabil. „Era devastator”

2 S-a întâmplat și în România... / „Fiica de 13 ani a dascălului luptă încă pentru viața ei” / Profesor din Ungaria, ucis de un soldat american care a intra…

3 Pe măsură ce războiul Rusiei continuă, societatea începe să se fisureze

4 Tânăra de 20 de ani care lucrează 1.000 de hectare: „Mă identific total cu agricultura și o recomand doar celor cu pasiune și dedicare”

5 Kadîrov, spitalizat de urgență. Liderul Ceceniei a fost resuscitat într-un spital din Moscova