Deputatul Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA

Deputatul Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată sub control judiciar pe deputatul Cristian Rizea, pentru trafic de influență, spălare de bani în formă continuată și influențarea declarațiilor. În același dosar a fost deferit justiției Lucian Colțea, cetățean american, care este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și spălare de bani în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, Cristian Rizea a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colțea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruți în schimbul promisiunii parlamentarului, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorități, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) și Primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorități.

"Potrivit înțelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colțea Lucian suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorități, astfel încât o persoană din familia lui Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv ca omul de afaceri să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna", se precizează în comunicat.

Pentru a se ascunde adevărata proveniență a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv.

Rizea mai este acuzat că, în decembrie 2015, după declanșarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori și le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al sectorului 5, le va oferi gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii DNA au dispus, pe 10 martie, luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de deputatul Cristian Rizea, după ce Camera Deputaților a respins cererea de arestare preventivă a acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ulterior, plângerea prin care Rizea contesta măsura controlului judiciar și cauțiunea de 1,5 milioane lei instituite de DNA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, afacerile familiei lui Laurențiu Blaga, șeful Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară

2 BREAKING Înregistrări secrete de la vârful conducerii americane scurse în presă

3 Dan Negru, jefuit în metroul din Paris de patru copii români: „Mi-au tăiat geanta, au luat tot”. Surpriza apelului primit după 30 de minute

4 „Faceți războiul insuportabil”. Ministrul Apărării de la Kiev: „Obiectivul strategic este să ucidem 50.000 de ruși pe lună”

5 Scandalul din armata chineză ia proporții! Generalul de top, apropiat al lui Jinping, este acuzat că a transmis secrete nucleare SUA!