Deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost REŢINUT de DNA

Deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost reţinut de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul în care este cercetat şi fostul şef ANI, Horia Georgescu. La ieşirea de la DNA, în cătuşe, Nicolescu s-a declarat optimist, refuzând să facă alte afirmaţii.

Nicolescu s-a prezentat la DNA după ora 12.30, iar procurorii DNA au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Deputatul a rămas miercuri fără imunitate, după ce a fost încuviinţată cererea DNA de reţinere şi arestare.

Theodor Nicolescu este acuzat pentru fapte săvârşite în calitate de vicepreşedinte al ANRP. În momentul începerii urmării penale, deputatul şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet