Deputatul PSD Anghel Stanciu, declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că deputatul PSD Anghel Stanciu s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 21 ianuarie 2010 - 15 mai 2013, întrucât a deținut simultan și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "Stanciu Anghel Persoană Fizică Autorizată".

Potrivit unui comunicat al ANI, deputatul Anghel Stanciu a încălcat următoarele prevederi legale în materia regimului juridic al incompatibilităților: art. 82, alin.(1), lit.e) din Legea 161/2003 — "Calitatea de deputat este, de asemenea, incompatibilă cu: calitatea de comerciant persoană fizică"; art. 49, lit. a) și b) din Legea nr.96/2006 — "Constituie abateri disciplinare parlamentare următoarele fapte săvârșite de deputați sau de senatori și dacă, potrivit legii, nu constituie infracțiuni: a) încălcarea dispozițiilor privind îndatoririle deputaților și ale senatorilor prevăzute de Constituție și de prezenta lege: b) nerespectarea prevederilor regulamentului Camerei din care fac parte și a Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului".

De asemenea, deputatul Anghel Stanciu a încălcat dispozițiile art.198, alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților: "Calitatea de deputat este incompatibilă (...) cu alte funcții stabilite prin lege" și art. 202, alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul Camerei Deputaților: "(1) Deputatul care se află în una dintre incompatibilitățile prevăzute la art. 198 — 200 va demisiona din funcțiile care sunt incompatibile cu mandatul de deputat în termen de 30 de zile de la data apariției cazului de incompatibilitate. (2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) deputatul care continuă să se afle într-un caz de incompatibilitate este considerat demisionat din calitatea de deputat. (...) Deputatul aflat într-o stare de incompatibilitate survenită în timpul exercitării mandatului aduce la cunoștința Biroului permanent al Camerei Deputaților această situație, în scris, în termen de cel mult 15 zile de la data intervenirii acesteia (...); art. 204 din Regulamentul Camerei Deputaților: "În cursul termenului prevăzut la art.202, deputatul trebuie să declare în scris la Biroul permanent orice activitate pe care va continua să o desfășoare în viitor, care se încadrează în incompatibilitățile prevăzute de lege".

Este pentru a doua oară când deputatul Anghel Stanciu intră în atenția ANI.

Astfel, pe 24 noiembrie 2015, deputatul PSD Anghel Stanciu a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, după ce acesta și-a angajat fiul și nora la biroul său parlamentar. Ancheta în acest caz a demarat în urma unei sesizări trimise de ANI la Parchetul General.

De asemenea, ANI a constatat și încălcarea regimului conflictului de interese în materie administrativă, deputatul fiind sancționat cu 10% din indemnizația pe trei luni.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu

3 Tânăra de 33 de ani care a făcut achiziția Carrefour, fiica unuia dintre frații Pavăl, deținătorii Dedeman

4 Ne urăsc sau ne iubesc? / Adevărul nefiltrat despre ce cred ucrainenii despre români aflat direct de pe străzile Kievului

5 Zile libere de Paște 2026 / Cât durează minivacanța angajaților din România. De când se întorc elevii la școală