Dezbatere aprinsă despre „legarea de glie” a medicilor. „Oare nu era corect să vă faceți studiile în țara în care doreați să emigrați?”

Mesajul public al medicului român Iuliu Torje, stabilit în Germania, către premierul Ilie Bolojan a reaprins una dintre cele mai sensibile teme publice: poate statul să își „lege” medicii de țară, dacă le-a plătit studiile?

Foarte mulți medici români au ajuns în Occident. FOTO: Medici pentru România

„Stimate domnule prim-ministru, Aici va scrie unul dintre cei plecați. Un medic format în România. Un medic care a ales exilul profesional din refuzul de a accepta mediocritatea impusă prin sistem.”

Așa își începe mesajul pe Facebook Iuliu Torje, medic român care lucrează în Germania și care, pentru o perioadă, a fost consilier onorific al ministrului Sănătății. Mesajul său este adresat premierului Ilie Bolojan, în contextul discuțiilor despre o posibilă obligativitate a medicilor de a lucra o perioadă în România după terminarea studiilor.

„Ideea obligativității medicilor de a lucra în România după terminarea studiilor este (…) simptomul unui stat care nu mai știe să convingă și încearcă să constrângă și dovada clară a unui eșec structural, mascat sub discurs de responsabilitate publică.”

Tonul este direct, iar acuzația – frontală: statul, spune Torje, nu mai oferă suficiente motive pentru a rămâne și încearcă să compenseze prin constrângere.

„Da, statul poate obliga.

Dar într-un stat de drept, obligația este inseparabilă de ofertă.

Statul oferă → profesionistul rămâne.

Statul eșuează → profesionistul pleacă.”

Pentru medicul plecat, problema nu este juridică, ci morală și sistemică: „Ce propuneți dumneavoastră este ruptura unilaterală a acestui contract: statul nu performează, dar tu rămâi obligat.” Iar fraza care a generat cele mai multe reacții este poate aceasta: „Medicul nu este proprietatea statului.”

Torje merge mai departe și enumeră condițiile care, în opinia sa, ar face inutilă orice obligație: „Până când salariile sunt corecte, gărzile sunt plătite corect, spitalele sunt funcționale, educația este accesibilă, promovarea este pe merit, feudalismul medical este eliminat, orice discuție despre obligativitate este o recunoaștere a eșecului statului, nu o soluție.”

Finalul este apăsat: „Și da, am plecat. Dar nu eu am abandonat România. România și-a abandonat medicii cu mult înainte.”

„Oare studentul medicinist german, francez, finlandez are asemenea restricții?”

Postarea a strâns peste 500 de comentarii și a polarizat puternic opiniile.

Cătălin Rusu ridică problema comparativă: „Oare studentul medicinist german, francez, finlandez are asemenea restricții? De ce pleacă studentul, rezidentul român în străinătate? Care sunt cauzele reale?” Și adaugă o întrebare incomodă: „Dacă introducem această măsură în domeniul sanitar, de ce nu o introducem pentru absolvenții de informatică, matematică, inginerie?”

Mihaela Grigoraș duce argumentul mai departe, într-o notă ironică: „Dacă vreți să legați medicii de glie, legați și pe toți ceilalți absolvenți. Fără diferențe.” Ea aduce în discuție și tema fiscală: „Educația copiilor e plătită din impozitele părinților. Eu plătesc impozite pentru binele copiilor mei, nu pentru ajutoare sociale.”

Există însă și voci din interiorul sistemului. Mihaela Szikora oferă o perspectivă personală: „Consider că mi-am plătit banii investiți în student (…) în momentul în care am făcut aproape 300 de gărzi în chirurgie și mi-au fost plătite aproximativ 36.” Mesajul sugerează că „datoria” față de stat este deja achitată prin muncă subremunerată.

Gina susține: „Mai bine s-ar gândi care sunt motivele pentru care pleaca medicii din Romania și ar incepe cu rezolvarea acestora. Într-o țară care se dorește a fi europeană vor să reintroduca legarea de glie. Ne întoarcem în evul mediu ca oricum sistemul medical romanesc este cu o suta de ani in urma celor occidental”.

„Mai întâi ați beneficiat de sistem, apoi îl declarați eșuat. Nu e prea comod?”

Reacțiile critice la adresa lui Iuliu Torje au fost numeroase și, pe alocuri, extrem de dure. Din cele peste 500 de comentarii, o parte consistentă îl acuză că ignoră contribuția statului român la formarea sa profesională și că vorbește dintr-o poziție privilegiată, după ce a ales să plece.

„Oare nu era corect să vă faceți studiile în țara în care doreați să emigrați? Oare ar fi fost prea scump? Oare e mai simplu să arunci vina pe altul, în timp ce beneficiezi de pregătire gratuită?”, scrie Dan-Alexandru Raportaru, sugerând o „dublă măsură” în discursul medicului.

În aceeași linie, Nicu Roibu afirmă: „Vrei să pleci? Plătești contravaloarea studiilor. Statul ăsta prost a cheltuit zeci de ani cu tine: transport, studii, sănătate, infrastructură, servicii.” Mesajul său pleacă de la ideea că investiția publică trebuie recuperată, iar libertatea de circulație nu anulează obligația morală față de contribuabili.

„Dacă nu studiezi pe banii statului român, nu te poate obliga nimeni la nimic”

Dimitri Șerban este la fel de tranșant: „Dacă nu studiezi pe banii statului român, nu te poate obliga nimeni la nimic.” El condiționează libertatea totală de asumarea costurilor integrale ale formării, sugerând că apelul la principii este incomplet fără recunoașterea finanțării publice.

Florin Jianu formulează argumentul în termeni economici: „Statul a făcut o investiție și cumva trebuie să se primească ceva în schimbul acestei investiții.” În opinia sa, discuția despre drepturi trebuie dublată de o discuție despre responsabilitate contractuală, chiar dacă aceasta nu este explicită juridic.

Alți comentatori au pus sub semnul întrebării tonul și poziționarea morală a lui Torje. Nicolae Dărămuș îl acuză de „clișee la modă” și de o atitudine de superioritate: „Sunt destui medici de mare clasă care și-au găsit menirea aici, în România. Cei ca dvs. trăiesc în paradigma lui ‘a avea’: bani, imagine, reușită.” Comentariul sugerează că plecarea ar fi mai degrabă o alegere personală legată de confort și statut decât o consecință inevitabilă a sistemului.

Simona Popescu mută discuția spre contextul politic și relativizează vina executivului: „Orice soluții ar propune cineva, se găsesc mulți că nu e bine. De parcă premierul ar fi vinovatul tuturor cauzelor.” Mesajul ei apără ideea că măsura ar putea fi o încercare de a corecta un dezechilibru, nu un atac la adresa libertății.

Există și critici venite din zona pacienților. Daniela Nechita scrie: „Ce ușor vorbiți de salarii corecte pentru medici. Dar pentru pacienți? Și noi muncim și nu avem salariile la nivel de UE.” Ea contestă implicit ideea că problema centrală ar fi exclusiv remunerarea medicilor și atrage atenția asupra dezechilibrelor mai largi din societate.”

Un alt comentator punctează direct: „Mai întâi ați beneficiat de sistem, apoi îl declarați eșuat. Nu e prea comod?”

Alții au sugerat că formulări precum „stat eșuat” sau „exil profesional” dramatizează excesiv situația și ignoră faptul că există medici performanți care aleg să rămână.

În ansamblu, criticii lui Iuliu Torje invocă trei idei recurente: investiția publică trebuie recuperată; libertatea profesională nu exclude responsabilitatea față de contribuabili; iar schimbarea sistemului ar trebui făcută din interior, nu din afara lui.