Dinamo, ghinion teribil la debutul în Superligă: noua siglă n-a adus noroc
Formația din București a început sezonul cu stângul, fiind învinsă de Petrolul Ploiești cu scorul de 1-0. Partida, desfășurată pe terenul prahovenilor, a marcat primul meci al dinamoviștilor în actuala ediție a campionatului, un debut care pare să fi confirmat superstiția legată de ghinionul ce însoțește uneori schimbările importante, precum noua siglă a clubului.
Deși Dinamo a fost echipa care a controlat jocul, a creat mai multe ocazii și a lovit de două ori bara, în minutele 9 și 50, singurul gol al întâlnirii a aparținut Petrolului. Rodrigo Martins a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 39, după un fault comis de Laurențiu Opruț asupra lui Leo Teixeira. Astfel, „lupii galbeni” au obținut victoria la capătul unui meci în care eficiența a primat în fața dominării sterile.
Această confruntare a avut și o particularitate interesantă: ambii antrenori, Ricardo Sousa la Petrolul și Nuno Campos la Dinamo, sunt de naționalitate portugheză și se aflau la debutul lor în Superliga românească.
Nuno Campos, antrenorul dinamoviștilor, dezamăgit de lipsa norocului
La finalul partidei, tehnicianul dinamovist, Nuno Campos, a exprimat o profundă dezamăgire, subliniind ghinionul echipei sale. El a considerat că inclusiv un rezultat de egalitate ar fi fost total nedrept, având în vedere eforturile și ocaziile create de jucătorii săi.
Cred că, chiar dacă ar fi fost și un egal, tot ar fi fost un rezultat total nedrept. A fost destul de clar că în multe feluri am încercat să ne creăm ocazii și am și reușit asta. Este începutul unui proces aici. Nu am fi vorbit la fel dacă la acele ocazii am fi marcat. Am creat mai mult decât necesar pentru a înscrie. Băieții au făcut tot ceea ce au putut pentru a marca. Nu pot lucrurile să iasă din prima așa cum ne dorim. Trebuie să construim în continuare, pentru a ne crea identitatea noastră. Campionatul este un maraton. Dacă începi cu o înfrângere, asta nu înseamnă că vei termina rău sezonul. Meritam să învingem 100%. Trebuie să vedem ce mai putem îmbunătăți!
– Nuno Campos, antrenor Dinamo București
Ricardo Sousa: „V-am spus că vom lupta în fiecare meci”
De cealaltă parte, antrenorul învingătorilor, Ricardo Sousa, s-a declarat extrem de mulțumit de succesul obținut de echipa sa. El a reiterat angajamentul de luptă al Petrolului în fiecare meci și a evidențiat mentalitatea de „familie” creată în cadrul echipei.
„V-am zis de când am început să ne antrenăm că vom lupta în orice meci și nu contează echipa împotriva căreia jucăm. Pentru noi e important să avem mereu atitudinea bună. Construim o nouă echipă și cu o nouă mentalitate și astăzi am văzut că deja am creat o familie. Am știut cum să suferim. La pauză, după ce am vorbit cu ei, am înțeles că nu vom mai suferi. Nu putem să avem forța altor echipe, pentru că știm că nu avem un buget foarte mare, dar cred că băieții au meritat victoria. Sunt foarte fericit pentru jucători, echipa e foarte importantă. Avem calitate, avem o echipă foarte tânără. Toți jucătorii au înțeles ce-mi doresc și mă bucur. Nu-mi pasă ce vârstă au jucătorii, important e ce joacă. Dinamo a controlat jocul, dar am arătat o organizare defensivă și am fost foarte periculoși pe contraatac”, a declarat Ricardo Sousa la finalul partidei.
Explorează subiectele:

