Dinu, deposedat de certificatul de revoluționar!/Generalul de Miliție pensionar era antrenor la FC Olt Scornicești în decembrie 1989

Dinu, deposedat de certificatul de revoluționar!/Generalul de Miliție pensionar era antrenor la FC Olt Scornicești în decembrie 1989

Fostului fotbalist Cornel Dinu (73 de ani), ridicat după 1989 la gradul de general, pentru funcțiile deținute în cadrul fostei Miliții comuniste, i-a fost retras certificatul de revoluționar cu rol determinant de către forul competent cu emiterea acestor acte.

Decizia a fost luată de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSR), printr-un decret emis pe 31 mai 2022.

Actul semnat de SSR va trebui confirmat de către Curtea de Apel București. Până la sentința definitivă, Cornel Dinu va continua să încaseze lunar o indemnizație de 2.000 de lei, va avea transport gratuit și scutire de la plata anumitor dări către statul român.

Titulatura lui Dinu a fost contestată de revoluționarul Marian Moroșanu, iar comisia de anchetă a analizat în detaliu documentele care au stat la baza emiterii titulaturii.

Dinu a declarat că a fost pe străzi alături de revoluționari în București, în seara zilei de 21 decembrie 1989. Dinu a mai susținut că "în dimineața zilei de 22 decembrie 1989 l-a convins pe domnul Ilie Năstase să plece în străinătate pentru a putea fi cunoscute acțiunile din Timișoara și București, iar ulterior de la aerport a plecat la Televiziune, unde la orele 14.30 a vorbit mulțimii care se afla în curtea TVR. După aceea, a făcut parte din comandamentul de la etajele 6 și 11 ale TVR care aveau ca obiect inițierea și concretizarea acțiunilor revoluționare".

Comisia a decretat că afirmațiile lui Dinu nu pot fi probate prin înscrisuri. La dosar există un singur martor care a declarat că l-a întâlnit pe fostul fotbalist la TVR abia pe 24 decembrie, în grupul condus de Ion Iliescu.

Dinu ar fi trebuit să probeze că a făcut ceva esențial în perioada 14-22 decembrie 1989, ora 12.10, ora fugii dictatorului. Este condiția esențială prevăzută în legea în baza căreia se acordă titulatura de luptător în Revoluție cu Rol Determinant.

Pe Cornel Dinu Revoluția din 1989 l-a prins în postura de antrenor al FC Olt Scornicești, echipa de suflet a dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Potrivit propriilor mărturii, Dinu a plecat în Italia la 13 decembrie 1989 şi a revenit în ţară pe 19, aceeaşi lună. În „Cizmă" s-a întâlnit cu Vladimir Cohn, pe atunci mare industriaş în Italia şi Statele Unite ale Americii, ulterior cunoscut în țară ca unul dintre finanțatorii clubului Dinamo.

După 1990, a fost numit de Iliescu secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului. Ceva mai târziu a ajuns antrenor al echipei naţionale de fotbal.

"Cornel Dinu, fostul fotbalist actualmente general de miliție pensionar, a rămas fără certificat de revoluționar cu Rol Determinant, pentru care încasa indemnizația reparatorie fără să o merite. Marea lui realizare în revoluție a fost cazarea la propriul domiciliu, în 22 decembrie '89, a celor 2 "eroine" - coana Nina Iliescu (zisă dulceață din 3 trandafiri) și coana Mioara Român (zis arăboaica)", a scris Marian Moroșanu, într-o postare pe Facebook.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”