Directorii companiilor din România, printre cei mai optimiști din lume în privința creșterii veniturilor (studiu)

Directorii companiilor din România, printre cei mai optimiști din lume în privința creșterii veniturilor (studiu)

România se află pe locul trei într-un clasament realizat de compania de consultanță PwC cu privire la încrederea în creșterea veniturilor pe termen scurt, după India și Brazilia, și în fața unor țări precum Marea Britanie, SUA și Danemarca.

"Directorii generali ai companiilor din România sunt printre cei mai optimiști lideri de afaceri din lume, potrivit rezultatelor studiului PwC Global CEO Survey 2017. Aceasta pentru că România a înregistrat în ultimii ani ritmuri ridicate de creștere economică, peste media țărilor din Uniunea Europeană, iar perspectivele pentru anii următori sunt de asemenea pozitive, pe fondul continuării relaxării fiscale și al creșterii susținute a consumului. Cu toate acestea, pentru a păstra și îmbunătăți competitivitatea țării este nevoie de menținerea stabilității macroeconomice și bugetare, de accelerarea ritmului reformelor structurale și a investițiilor atât de necesare în infrastructură", a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.

Astfel, 52% dintre directorii de companii din țara noastră sunt foarte încrezători în privința creșterii veniturilor pe termen scurt, peste media la nivel global, de 38%. India conduce clasamentul cu un procent de 71%, iar pe ultimele trei locuri se află Hong Kong (27%), Japonia (14%) și Venezuela (13%).

"Spre deosebire de anul trecut, încrederea directorilor în majorarea veniturilor anuale ale propriilor companii este în creștere în aproape fiecare țară din lume: directorii generali din India (71%), Brazilia, unde nivelul de încredere s-a dublat (57%), România (52%, de la 50% în 2016—n.r.), Australia (43%) și Marea Britanie (41%) conducând în topul încrederii la nivel global. Acesta a crescut de asemenea cu 11 puncte în China, ajungând la 35%, cu 6 puncte în SUA, până la 39% și cu 3 puncte în Germania, până la 31%. În Elveția, nivelul de încredere s-a dublat, atingând 34%. La polul opus se situează Spania, Mexic și Japonia, unde nivelurile de încredere au scăzut, iar în Japonia s-a simțit cea mai dramatică scădere de la 28% în 2016 la 14% în ediția recentă", reiese din cea de-a 20-a ediție a raportului anual PwC Global CEO Survey.

Totuși, rezultatele raportului lansat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, arată că, în pofida optimismului manifestat în rândul liderilor de afaceri, nivelul lor de îngrijorare cu privire la incertitudinea economică (82%), supra-reglementarea (80%) și lipsa abilităților cheie (77%) rămâne foarte ridicat.

"De asemenea, preocupările cu privire la nivelul protecționismului sunt în creștere, 59% dintre directorii executivi își fac griji în privința protecționismului, ajungând până la 64% în Statele Unite și Mexic", se arată înt-un comunicat al companiei de consultanță.

Potrivit documentului, deși liderii executivi consideră ca fiind benefice efectele globalizării asupra liberei circulații a capitalurilor, bunurilor și persoanelor, aceștia pun la îndoială capacitatea procesului de globalizare de a reduce decalajul dintre cei bogați și cei săraci sau de a atenua problema schimbărilor climatice. Aceste rezultate sunt în contradicție cu cele din primul raport PwC Global CEO Survey, realizat în 1998, când directorii de companii erau optimiști cu privire la factorii globalizării.

"58% dintre liderii de afaceri consideră că a devenit mai greu de a echilibra efectele globalizării în contextul creșterii tendințelor protecționiste. Aceste preocupări nu se regăseau în primul raport PwC Global CEO Survey potrivit căruia "corporațiile tipice globale se bucură de toată libertatea comercială de care au nevoie", se mai arată în comunicatul citat.

Atunci când sunt întrebați de strategiile care vor genera creșterea, mai mult de trei sferturi dintre liderii de afaceri (79%) se bazează pe creșterea organică în anul următor, în timp ce 41% planifică noi fuziuni și achiziții și aproximativ un sfert (23%) intenționează să-și consolideze capacitatea de a inova pentru a putea profita de noile oportunități.

Studiul a fost efectuat între septembrie și decembrie 2016 pe baza răspunsurilor a 1.379 de directori de companii din 79 de țări.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...