Directorul APIA: România va beneficia, în perioada 2021-2022, de un ajutor financiar pentru agricultură de 3,8 miliarde de euro

Directorul APIA: România va beneficia, în perioada 2021-2022, de un ajutor financiar pentru agricultură de 3,8 miliarde de euro

România va beneficia, în următorii doi ani, de un ajutor financiar european de peste 3,8 miliarde de euro pentru plata subvenţiilor în agricultură, a declarat, joi, la Botoşani, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea.

Potrivit acestuia, banii vor ajunge la fermierii români pe schemele de plată deja existente, subvenţiile din fonduri europene urmând să fie acordate atât pentru terenuri, cât şi pentru animale.

"Pe cei doi ani de tranziţie, s-a aprobat de Comisia Europeană Regulamentul 2220 care prevede că, pentru anii 2021- 2022 România, pe plăţile directe, va avea peste 3,8 miliarde de euro pe care să îi acordă fermierilor români. Mai pe înţelesul tuturor, vor fi bani noi pe programe vechi. Programele care au fost în exerciţiul 2015- 2020 vor fi şi în aceşti doi ani de tranziţie", a afirmat Pintea.

Directorul APIA a precizat că, începând cu 1 martie 2021, va demara campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului 2021. Cererile vor putea fi depuse online până pe 15 mai. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

3 O informație care dă de gândit...

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?