Directorul editurii Gallimard nu a renunţat la ideea de a republica pamfletele antisemite scrise de Celine

Antoine Gallimard, directorul prestigioasei edituri franceze Gallimard, a declarat că nu a renunţat la ideea de a republica pamfletele antisemite scrise de Louis-Ferdinand Celine, după ce a suspendat sine die în luna ianuarie acest proiect editorial ce a provocat numeroase dezbateri şi controverse în Franţa, informează AFP.

Pe 11 ianuarie, "am suspendat acest proiect, dar nu am renunţat la el", a explicat Antoine Gallimard pentru Journal du dimanche (JDD). "Motivul acestei suspendări este simplu: nu construieşti nimic viabil într-un incendiu, nu te poţi face auzit într-un amfiteatru aflat în fierbere", s-a justificat editorul francez, care nu a precizat însă data de publicare a acestor pamflete.

CEO-ul editurii Gallimard a respins ideea vehiculată în presă potrivit căreia ar fi fost convocat de Guvernul francez în decembrie 2017 pentru o discuţie pe această temă. "Termenul 'convocare' este inexact. Am primit o scrisoare de la delegatul interministerial pentru luptă contra rasismului, antisemitismului şi urii faţă de comunitatea LGBT, Frederic Potier, iar eu am ales să particip la o întrevedere cu el", a explicat Antoine Gallimard.

Editorul a spus că i-a comunicat lui Frederic Potier, care era îngrijorat din cauza unei posibile retipăriri a textelor lui Celine fără o punere în context a acestora, că acest proiect va fi însoţit de un "aparat istoric", cu o analiză a profesorului universitar Regis Tettamanzi şi o prefaţă semnată de scriitorul Pierre Assouline.

Proiectul de reeditare a pamfletelor antisemite scrise de Celine ("Bagatelles pour un massacre", "L'ecole des cadavres" şi "Les beaux draps") a generat un val de indignare în Franţa, mai ales din partea lui Serge Klarsfeld, preşedintele asociaţiei Fils et filles des deportes juifs de France (Fiii şi fiicele deportaţilor evrei din Franţa).

Antoine Gallimard a justificat din nou în interviul acordat pentru JDD iniţiativa aflată la baza proiectului său, vorbind despre "gustul adevărului" şi necesitatea de a arăta "coexistenţa geniului şi a josniciei într-un singur om".

Textele vizate au fost redactate de Celine, autorul volumului "Voyage au bout de la nuit", între anii 1937 şi 1941.

Ele ar trebui să intre în domeniul public în 2031 (la 70 de ani după moartea scriitorului, care a decedat în 1961) şi vor deveni, atunci, libere de drepturi.

Pamfletele lui Celine nu sunt interzise în Franţa, însă ele nu au mai fost reeditate de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Scriitorul însuşi, iar apoi văduva lui, Lucette Destouches, în vârstă de 105 ani, s-au opus republicării lor.AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu

3 Zile libere de Paște 2026 / Cât durează minivacanța angajaților din România. De când se întorc elevii la școală

4 Ne urăsc sau ne iubesc? / Adevărul nefiltrat despre ce cred ucrainenii despre români aflat direct de pe străzile Kievului

5 Schimb dur de replici între foști colegi din USR. Cristian Ghinea îl atacă pe Vlad Gheorghe: „E un ticălos și o sculă a sistemului”