Directorul general și directorul comercial al ELCEN, sub control judiciar pentru luare de mită de peste 1,5 milioane de euro

Directorul general și directorul comercial al ELCEN, sub control judiciar pentru luare de mită de peste 1,5 milioane de euro

Procurorii anticorupție i-au plasat sub control judiciar pe directorul general și pe directorul comercial ai Electrocentrale București (ELCEN), acuzați de fapte de corupție. Anchetatorii susțin că aceștia ar fi pretins și primit sume importante de bani pentru favorizarea unor firme.

Directorul general și directorul comercial al ELCEN, plasați sub control judiciar FOTO: ELCEN

Directorul general și directorul comercial al ELCEN, plasați sub control judiciar FOTO: ELCEN

Marți, procurorii DNA au descins la sediul ELCEN și în alte șapte locații din București și Ilfov, într-un dosar de luare și dare de mită care vizează șapte suspecți. Potrivit anchetatorilor, între aceștia se află directorul general al companiei, Claudiu-Ionuț Crețu-Sârbu, și directorul comercial, Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi.

Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și control judiciar pentru 60 de zile împotriva celor doi directori. DNA susține că există „date și probe” privind mai multe acte de corupție.

Conform ordonanței, la 1 iulie 2025, Claudiu Crețu ar fi primit, prin intermediul lui Zamfiroi, 40.000 de lei de la reprezentantul unei firme, pentru urgentarea unor plăți către companie .

Pe 10 iulie 2025, Crețu ar fi pretins, tot prin intermediul lui Zamfiroi, 1.565.000 de euro de la administratorul unei societăți comerciale, în legătură cu tranzacția unui teren.

În plus, la 30 iulie 2025, Zamfiroi ar fi pretins 50.000 de lei de la administratorul unei firme aflate în relații contractuale cu ELCEN, „în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu”, potrivit procurorilor.

Restricțiile impuse de anchetatori

Pe durata controlului judiciar , cei doi inculpați trebuie să se prezinte la DNA și la instanțe ori de câte ori sunt chemați, să nu își schimbe domiciliul fără a anunța autoritățile și să nu părăsească România. De asemenea, au interdicția de a-și exercita funcțiile de conducere în cadrul ELCEN și nu au voie să comunice cu alți suspecți, martori sau experți din dosar.

DNA atrage atenția că „în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”.

Poziția companiei

Conducerea ELCEN a transmis că va colabora cu anchetatorii și că activitatea companiei nu este afectată de investigație.

Sunt tratate cu maximă seriozitate și responsabilitate solicitările instituțiilor statului. Menționăm că desfășurarea acestor proceduri nu afectează în niciun fel continuitatea activității ELCEN și asigurarea producerii energiei electrice și termice pentru consumatorii din București și pentru Sistemul Energetic Național”, se arată în comunicatul companiei.

Ancheta continuă

DNA precizează că în dosar se mai fac cercetări și față de alte persoane, pentru fapte de corupție. Instituția subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale este doar o etapă a procesului penal și că funcționează principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Omul din PNL în legătură cu rușii

2 Unda de șoc din Paris care lovește în plin România și UE. Riscăm un scenariu de coșmar care ar fi sărbătorit la Moscova

3 SUA anunță că rup un acord important cu România și alți parteneri europeni / „Un act unilateral de dezarmare”

4 Apar amănuntele / Suma uriașă cu care guvernarea Ciolacu supracontractase proiectele din PNRR

5 Cârtița Rusiei, Viktor Orbán, prezice divizarea oficială a Ucrainei în trei zone / El susține că SUA au acceptat deja că Rusia a câștigat războiul