DNA a demarat acțiune penală pentru dare de mită și spălare de bani în cazul RCS&RDS SA

Direcția Națională Anticorupție a decis marți punerea în mișcare a acțiunii penale pentru dare de mită și spălare de bani în cazul RCS&RDS SA, complicitate la mită și spălare de bani pentru Mihai Dinei (membru în Consiliul de Administrație al companiei) și de complicitate la spălare de bani pentru Integrasoft SRL și confirmat a instituirea sechestrului pe două bunuri imobile, până la concurența sumei de 13,714 milioane lei (aproximativ 3 milioane de euro), conform unui comunicat remis de Digi Communications Bursei de Valori București.

"În cazul în care se va constata prin hotărâre judecătorească definitivă vinovăția RCS & RDS S.A. cu privire la pretinsele fapte penale investigate, este posibil ca aceste bunuri să fie executate până la concurența sumei care face obiectul sechestrului", se menționează în comunicat.

Reprezentanții Digi Communications își exprimă încrederea că aceste acțiuni nu vor afecta în mod semnificativ activitatea RCS & RDS S.A., a societății sau a oricăreia dintre filialele acestora.

"Vom continua să cooperăm deplin în cadrul anchetei și credem că RCS & RDS, Integrasoft și foștii sau actualii membri ai conducerii acestora au acționat corect și în conformitate cu legea. Nu ne așteptăm ca acțiunile precizate mai sus să afecteze în mod semnificativ activitatea RCS & RDS S.A., a Societății sau a oricăreia dintre filialele acestora", se mai precizează în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă