DNA: Constantin Maftei, fost director la Autoritatea pentru Cetăţenie, trimis în judecată pentru ilegalităţi privind decontarea chiriei

DNA: Constantin Maftei, fost director la Autoritatea pentru Cetăţenie, trimis în judecată pentru ilegalităţi privind decontarea chiriei

Constantin-Marius Maftei, fost director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, în formă continuată. El este acuzat de ilegalităţi în ce priveşte documente privind decontarea chiriei.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, inculpatul era la data faptelor funcţionar public, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, iar începând cu data de 9 martie 2017 a ocupat şi funcţia de director al Direcţiei Secretariatul Tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.

"În perioada 13.06.2016 - 20.04.2018, inculpatul Maftei Constantin-Marius (...) a determinat cu intenţie mai multe persoane din conducerea instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea să-şi îndeplinească, fără vinovăţie şi cu încălcarea prevederilor legale, atribuţiile de serviciu în legătură cu întocmirea, verificarea, semnarea, vizarea sau, după caz, aprobarea lunară a unor documente elaborate în cadrul unei proceduri de compensare a chiriei", se precizează în comunicat.

Procurorii susţin că inculpatul a depus 23 de cereri întocmite în baza unor contracte de închiriere, deşi nu a locuit niciodată în acele locuinţe, în urma cărora Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, în mod nelegal şi fără drept, a dispus plata sumei totale de 58.075 de lei. Aceasta reprezintă o pagubă adusă bugetului instituţiei, precum şi un folos necuvenit obţinut de Constantin-Marius Maftei.

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie s-a constituit parte civilă cu suma de 58.075 de lei, procurorii dispunând instituirea măsurii sechestrului asigurătoriu asupra unui cont deschis pe numele inculpatului, pentru garantarea recuperării pagubei produse prin infracţiune şi pentru a evita sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucureşti. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria