DNA: În luna decembrie au fost condamnaţi 75 inculpaţi pentru fapte de corupţie

DNA a anunţat miercuri că în cursul lunii decembrie 2017 în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie au fost condamnaţi 75 inculpaţi prin 23 hotărâri judecătoreşti definitive.

Potrivit unui comunicat al DNA, printre persoanele condamnate definitiv se află un deputat, un senator, un prim procuror, un executor judecătoresc, un avocat, patru ofiţeri (din care unul de poliţie şi trei ISU) şi un şef direcţie bazinală din cadrul Apelor Române.

Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 75 inculpaţi variază între 7 ani închisoare şi 1 an şi 8 luni cu amânare.

"Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă. În acest fel, DNA răspunde cerinţei de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupţie, inclusiv asupra finalităţii dosarelor trimise spre judecare", declară DNA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Încă un articol despre Peter Thiel...

3 Guvernul dominat de PSD pregătește eliminarea facilităților fiscale din 2027

4 Rețeta îmbogățirii în PSD / cum a ajuns bugetarul Florin Manole de la zero la milioane de lei

5 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire