DNA: Ioan Lazăr, managerul Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ - trimis în judecată pentru abuz în serviciu

DNA: Ioan Lazăr, managerul Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ - trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Ioan Lazăr, la data faptelor manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, a informat, joi, DNA.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ioan Lazăr şi a Oanei-Dana Murariu, la data faptelor manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, respectiv şef al Serviciului de achiziţii din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În faţa judecătorilor va ajunge şi administratorul unei societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii anticorupţie arată, în rechizitoriu, că Ioan Lazăr şi Oana-Dana Murariu, în calităţile menţionate, în cursul anului 2015 şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege în legătură cu desfăşurarea unei proceduri de achiziţie publică ce a vizat "Reabilitarea şi modernizarea Secţiei pediatrie din cadrul SJU Piatra Neamţ". Contractul respectiv a fost atribuit unei asocieri de firme din care făcea parte şi societatea omului de afaceri, inculpat în cauză.

"Concret, inculpatul Lazăr Ioan ar fi dispus întocmirea documentaţiei premergătoare de avizare a lucrărilor de intervenţie şi organizarea procedurii de achiziţie publică prin procedura cererii de oferte, după ce omul de afaceri i-ar fi pus la dispoziţie lista de dotări medicale şi nemedicale şi preţurile acestora. S-ar fi urmărit, pe de o parte, estimarea unei valori nejustificate a achiziţiei şi, pe de altă parte, participarea la procedură a unui singur ofertant", se precizează în comunicat.

În acelaşi context, spun anchetatorii, Ioan Lazăr şi Oana-Dana Murariu ar fi întocmit şi avizat nota justificativă prin care a fost stabilită valoarea estimată a contractului de achiziţie publică la suma de 11.858.855 lei (fără TVA), cunoscând că estimarea supraevaluată a dotărilor medicale şi nemedicale a fost realizată de omul de afaceri menţionat (5.014.294 lei - echivalentul a 1.129.727 euro - care reprezenta aproximativ 42% din valoarea contractului).

De asemenea, mai arată DNA, cei doi ar fi întocmit documentaţia de atribuire a contractului şi răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în privinţa specificaţiilor tehnice în cursul procedurii, tot cu ajutorul omului de afaceri, pentru a restricţiona accesul altor operatori economici la procedură.

"Deşi lucrările din cadrul proiectului nu au fost finalizate nici până în prezent, echipamentele ce au făcut obiectul contractului încheiat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ cu asocierea respectivă au fost livrate şi achitate în perioada decembrie 2015 - decembrie 2017. Cu titlu de exemplu, unul dintre acele echipamente, un aparat Roentgen care nici măcar nu corespundea cu cel ofertat, livrat la data de 21 decembrie 2015, a stat un an în holul principal al spitalului şi încă un an în clădirea centralei termice, ulterior fiind făcute demersuri pentru utilizarea acestuia în cadrul altei secţii, începând cu data de 4 decembrie 2018", precizează procurorii anticorupţie.

Prejudiciul cauzat spitalului prin încălcarea prevederilor legale cu ocazia organizării procedurii de achiziţie publică este estimat la 2.531.421 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru asocierea respectivă, menţionează DNA.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a precizat că se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii menţionează că Ioan Lazăr, Oana-Dana Murariu şi omul de afaceri au mai fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea unor infracţiuni similare. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale