DNA: Marin Puchin, fost primar al comunei Lăcusteni, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

Marian Puchin, fost primar al comunei Lăcusteni, judeţul Vâlcea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat de fraudă cu fonduri europene în valoare de aproximativ 9 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii anticorupţie din Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Marin Puchin, la data faptei primar al comunei Lăcusteni, judeţul Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi doi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, dar şi un diriginte de şantier, pentru aceeaşi infracţiune.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în contextul realizării unui proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, ce avea ca obiect "Alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apei uzate în comuna Lăcusteni, jud. Vâlcea", în perioada 2010-2011, Marin Puchin, la acea dată primar al comunei, ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) mai multe înscrisuri false ce conţin date necorespunzătoare realităţii cu privire la lucrările executate (situaţii de plată, devize, centralizatoare, rapoarte de execuţie, declaraţii de cheltuieli, procesul-verbal de recepţie al terminarea lucrărilor, autorizaţia sanitară de funcţionare pentru sistem apă potabilă etc.).

O parte din aceste documente i-au fost puse la dispoziţie edilului de către ceilalţi inculpaţi, spune DNA.

Ca exemplu, anchetatorii precizează că "autorizaţia sanitară de funcţionare pentru sistem apă potabilă" ar fi fost emisă pe baza unor probe de apă recoltate din alte surse decât cele pentru care s-a cerut autorizarea.

"Concret, apa recoltată din puţurile forate, care erau amplasate pe terenul unei foste secţii de mecanizare, conţinea amoniu peste limitele normale. Pentru a obţine probe "curate", inculpatul Puchin Marin ar fi mers personal într-o comună învecinată de unde ar fi recoltat probe de apă pe care le-a depus ulterior la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea", menţionează procurorii.

Prin aceste demersuri, mai spune DNA, inculpaţii ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene în valoare de 8.757.329 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Vâlcea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Tragerile loto de joi, 30 iulie. Numerele câștigătoare la 6 / 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 / 40 și Super Noroc

3 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

4 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

5 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…